Lider laburist îndeamnă la convocarea unui al doilea referendum pe tema Brexit: Trebuie să rezolvăm problema printr-un vot public
„Trebuie să ne unim partidul şi ţara prin a rezolva problema privind Brexit printr-un vot public”, a declarat McDonnell.
Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, se situează pe primul loc în cadrul scrutinului europarlamentar din Marea Britanie, cu 31,7% dintre voturi.
Pe locul trei se situează Partidul Laburist, condus de Jeremy Corbyn, iar locul al patrulea este ocupat de Partidul Verde.
Partidul condus de prim-ministrul Theresa May s-a clasat pe locul cinci, ceea ce înseamnă că nu va mai obţine niciun loc în Parlamentul European.
Nigel Farage a transmis că partidul său se îndreaptă spre victorie şi a anunţat că doreşte un rol în negocierile pentru Brexit. De asemenea, liderul Partidului Brexit a transmis că se pregăteşte pentru alegeri generale.
„Conform informaţiilor primite, Partidul Brexit se descurcă bine. Se pare că va fi o victorie importantă”, a declarat Farage, menţionând că rezultatele de duminică reprezintă un semnal de alarmă petru Parlamentul britanic.
„Dacă nu părăsim Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, scorul pe care l-aţi văzut azi pentru Partidul Brexit va fi repetat în cadrul alegerilor generale, pentru care ne pregătim”, a adăugat liderul partidului.