Liderii al-Qaida au urmărit la televizor ştirile despre atentatele din 11 septembrie2001 - WikiLeaks

Mai mulţi lideri ai reţelei al-Qaida au urmărit la televizor, într-o locuinţă din Karachi, transmisiile televizate despre atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, relatează Daily Mail, în ediţia online de marţi, citând documente confidenţiale americane publicate de WikiLeaks.

Urmărește
4 afișări

Khalid Sheik Mohammed, considerat coordonator al atentatelor din Statele Unite, a urmărit, alături de alţi membri ai conducerii al-Qaida, imaginile transmise în direct de televiziuni de la New York şi Washington.

În acelaşi timp, Riduan Isamuddin, bănuit de organizarea atentatului din 2002 asupra unei discoteci din Bali, Indonezia, încerca, tot la Karachi, să obţină echipamente de laborator pentru producerea de arme biologice, în timp ce Abd al-Rahim al-Nashiri, acuzat că a coordonat atentatul asupra USS Cole, se afla într-un spital din acelaşi oraş, după o operaţie de extirpare a amigdalelor.

În decurs de numai 24 de ore, cei mai mulţi dintre ei au plecat înapoi în Afganistan, cu planuri pentru un război de durată.

Dezvăluirile sunt incluse într-un set de documente militare clasificate americane obţinute şi publicate de site-ul WikiLeaks, care conţin informaţii despre cei 780 de deţinuţi care au fost încarceraţi în decursul timpului la centrul de detenţie de la Guantanamo.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici