Liderii europeni resping ideea măsurilor protecţioniste

Publicat: 01 03. 2009, 19:43
Actualizat: 09 11. 2012, 17:00

Într-un document adoptat la summitul desfăşurat la Bruxelles, liderii UE precizează că "protecţionismul nu reprezintă răspunsul la actuala criză".

Ei şi-au afirmat voinţa de "a folosi la maximum piaţa unică" europeană, care garantează libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, "pentru a susţine creşterea şi piaţa muncii".

Preşedinţia cehă a UE şi Franţa au fost implicate într-o controversă aprinsă pe această temă, după ce Parisul a anunţat un plan de susţinere a sectorului auto calificat de Praga drept protecţionist.

Premierul ceh a încercat duminică să calmeze situaţia. "Astăzi, am căzut de acord să spunem că nu a existat (în cadrul UE) nici un caz care ar putea fi considerat protecţionism" şi, deci, susceptibil "să submineze regulile concurenţei" în Europa, a spus el.