Liderii palestinieni anunţă că nu vor proclama unilateral un stat independent

Palestinienii nu vor proclama unilateral independenţa, a declarat marţi un reprezentant al Fatah, dând asigurări că Moscova are o părere bună despre iniţiativa lor privind obţinerea unei recunoaşteri a statului palestinian de către ONU, în fontierele din 1967, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

"Nu prevedem să proclamăm independenţa în mod unilateral", a declarat acest oficial din cadrul mişcării preşedintelui Mahmoud Abass, într-o conferinţă de presă, la Moscova.

Palestinienii vor să ceară Consiliului de Securitate să recunoască statul lor în frontierele din 1967, chiar dacă vor fi nevoiţi să se adreseze Adunării Generale, în cazul în care Statele Unite vor utiliza dreptul de veto, aşa cum este aşteptat.

În această ipoteză, ei vor invoca o rezoluţie din 1950, care autorizează Adunarea Generală să se substituie Consiliului de Securitate, atunci când acesta este "paralizat" de utilizarea dreptului de veto de către un membru permanent.

Potrivit lui Azzam al-Ahmad, Rusia, care este membră, alături de Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi ONU, a Cvartetului, este favorabilă acestei iniţiative. "Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a confirmat susţinerea de către Rusia a acestui proces, în cadrul întâlnirii noastre", a declarat el.

În plus, acest oficial a anunţat că, la Ramallah, va avea loc o reuniune, miercuri, pentru discutarea declaraţiilor preşedintelui Barack Obama, care s-a pronunţat, joi, pentru prima dată, în favoarea unui stat palestinian în fontierele din 1967.

Obama şi-a reafirmat, cu toate acestea, opoziţia faţă de o recunoaştere de către ONU a unei Palestine în aceste frontiere, fără un acord de pace prealabil. Israelul a respins, deja, o revenire la frontierele din 1967.

"Liderii Palestinei se vor reuni la Ramallah, pentru a stabili care este poziţia lor asupra declaraţiilor (preşedintelui american, Barack) Obama", a declarat Azzam al-Ahmad, fără să precizeze dacă va participa şi Hamas.

Delegaţi ai mişcărilor rivale, Fatah, condusă de Abbas, şi Hamas, care deţine puterea în Fâşia Gaza, se află, de la sfârşitul săptămânii trecute, la Moscova, singurul membru al Cvartetului care are relaţii cu Hamas.

Ei au semnat, cu această ocazie, o "declaraţie importantă", potrivit lui Lavrov, care va contribui la aplicarea acordurilor de reconciliere de la Cairo, între cele două mişcări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici