Liderii UE ar putea face apel la o „pauză umanitară” în Gaza

Publicat: 26 10. 2023, 08:14
Actualizat: 26 10. 2023, 08:16

Potrivit jurnaliştilor britanici, au avut loc „discuţii dificile” între statele membre asupra terminologiei care trebuie folosită în legătură cu dreptul Israelului de a se apăra.

Proiecte anterioare ale unei declaraţii oficiale care urmează să fie semnată joi, în cadrul unui summit al liderilor de la Bruxelles, au propus un apel la „o pauză umanitară” pentru a permite „accesul umanitar rapid, sigur şi neîngrădit şi pentru ca ajutoarele să ajungă la cei care au nevoie”.

Termenul „pauză” a fost considerat prea apropiat de expresia „încetarea focului” de mai multe state member, care s-au temut că ar putea slăbi mesajul privind dreptul Israelului de a se apăra.

Se pare că s-a convenit asupra termenului „pauză”, ceea ce ar putea însemna că un coridor umanitar ar putea fi deschis în mai multe rânduri pentru a permite intrarea de provizii vitale şi, eventual, ieşirea refugiaţilor.