Prima pagină » Politic » Liderul acuzat de tortură în masă îi cere lui Trump să respecte drepturile omului: „Opreşte haosul”. Istoria recentă a lui Kadirov: „Cei care nu respectă carantina trebuie ucişi”

Liderul acuzat de tortură în masă îi cere lui Trump să respecte drepturile omului: „Opreşte haosul”. Istoria recentă a lui Kadirov: „Cei care nu respectă carantina trebuie ucişi”

Liderul cecen Ramzan Kadirov, o figură extrem de controversată pe scena internaţională, îi cere lui Donald Trump să "oprească haosul".
Liderul acuzat de tortură în masă îi cere lui Trump să respecte drepturile omului:
Andrei Jipa
02 iun. 2020, 14:17, Politic
Liderul cecen Ramzan Kadirov, o figură extrem de controversată la nivel internaţional, personaj acuzat de tortură în masă şi încălcări flagrante ale drepturilor omului, i-a transmis un mesaj lui Donald Trump. Kadirov îi cere moralizator lui Trump să respecte drepturile omului şi „să pună capăt haosului”. Suspendat de pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter tocmai din cauza discursului său şi a acuzaţiilor extrem de grave care i se aduc, Kadirov a tranmis mesajul său prin intermediul Telegram.
 
„Poliţia linşează oameni pe stradă în oraşele americane: bătăi, loviri cu maşina…Cer autorităţilor să pună capăt acestui haos”, a scris Kadirov pe Telegram.

KADIROV, ACUZAT CĂ A ORDONAT EXECUŢII

The Independent scrie că liderul Ceceniei, republică islamică din interiorul Federaţiei Ruse, apropiat al conducerii de la Kremlin şi al lui Vladimir Putin, este acuzat de flagrante încălcări ale drepturilor omului.
 
Numele puternicului lider cecen, care s-a remarcat în războiul din Cecenia, apare inclusiv legat de asasinările jurnalistei Anna Politkovskaya, împuşcată la Moscova în 2006, şi de uciderea opozantului Boris Nemtsov, în apropierea palatului Kremlin.
 
Kadirov este suspectat că a ordonat persecutarea comunităţii gay şi a afirmat în 2017 într-un interviu că „nu există astfel de oameni şi nu au existat în Cecenia”.

KADIROV A SCOS MILIŢIILE PE STRADĂ ÎN TIMPUL PANDEMIEI

La începutul epidemiei de coronavirus, presa independentă din Rusia a relatat faptul că în Cecenia oamenii care nu au respectat carantina au fost bătuţi. Imaginile surprinse au arătat cum luptători echipaţi şi înarmaţi cu bâte îi ţineau în case pe localnicii din Groznyi.
 
De asemenea, Kavkazsky Uzel a relatat că în timpul unei discuţii informale Kadirov a afirmat că „cei care nu respectă carantina şi sunt bolnavi ar trebui ucişi”.