Prima pagină » Știri externe » Gardienii Revoluţiei: Statele Unite au început un război psihologic împotriva Iranului

Gardienii Revoluţiei: Statele Unite au început un război psihologic împotriva Iranului

Hossein Salami, liderul Gardienilor Revoluţiei din Iran, a declarat duminică, în cadrul unei sesiuni parlamentare, că Statele Unite au pornit un război psihologic în regiune, potrivit unui purtător de cuvânt al Parlamentului iranian, citat de Reuters.
Gardienii Revoluţiei: Statele Unite au început un război psihologic împotriva Iranului

Declaraţia acestuia vine în contextul în care Statele Unite au trimis un portavion şi mai multe bombardiere strategice de tip B-52 către Orientul Mijlociu, pentru a contracara ceea ce Administraţia Trump numeşte „indicii clare” ale unor ameninţări din partea Iranului la adresa forţelor americane din regiune.

Pentagonul nu a oferit detalii suplimentare despre această operaţiune, însă un oficial american a declarat că decizia vine în contextul în care serviciile secrete au stabilit că iranienii au încărcat echipamente militare, inclusiv rachete, pe nave de mici dimensiuni.

„Comandantul Salami a prezentat o analiză conform căreia americanii au început un război psihologic, dat fiind că venirile şi plecările forţelor lor în regiune au devenit un lucru obişnuit”, a declarat Behrouz Nemati, purtător de cuvânt al Parlamentului.