Liderul georgian cere NATO să nu acorde Rusiei „drept de veto” privind extinderea Alianţei

Publicat: 31 03. 2008, 07:50
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Decizia privind invitarea sau nu a celor două foste republici sovietice de a se alătura Planului de Acţiune pentru Aderare (MAP), ultima etapă înainte de a deveni membri ai blocului militar, este una din priorităţile summit-ului Alianţei de la Bucureşti care va debuta miercuri.

Această dezbatere riscă să divizeze statele membre. Statele Unite şi statele membre din Europa de Est susţin invitarea celor două ţări, în timp ce alte ţări aliate, în special din vestul Europei, se opun unui astfel de demers, parţial din cauza opoziţiei virulente a Rusiei.

Saakaşvili a declarat într-un interviu telefonic pentru Financial Times că NATO ar face "o greşeală enormă" dacă nu ar invita Ucraina şi Georgia, subliniind că o astfel de ezitare ar fi pe placul radicalilor de la Moscova.

"Concesia este considerată de aceştia drept un semnal că ar trebui să acţioneze (…) mult mai dur şi să fie mult mai agresivi şi provocatori", a declarat liderul georgian. "Indiferent ce gândesc unii europeni, prin acest refuz le vor conferi acestora (radicalilor ruşi) dreptul de veto direct, deoarece îl vor percepe în acest mod", a adăugat Saakaşvili.

Liderul de la Tbilisi a delarat că Georgia îşi va reduce prezenţa militară în Irak şi o va consolida pe cea din Afganistan, pentru a veni în sprijinul NATO. El a respins informaţiile potrivit cărora, dacă Ucraina şi Georgia sunt invitate să se alăture MAP, această invitaţie ar încuraja Rusia să reacţioneze violent, în special în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

"Dacă ne alăturăm MAP, elementele agresive se vor retrage. Dacă nu, abia atunci vor începe să ne facă probleme", a avertizat Saakaşvili.