Ministerul polonez al Apărării a declarat că ancheta are ca scop examinarea „autorizaţiei de securitate personală” a generalului-locotenent Jarosław Gromadziński şi colectarea de noi informaţii despre acesta. Varşovia a declarat că şi-a notificat aliaţii „în avans”, relatează FT.
„Nu există nicio îngrijorare între noi şi aliaţi”, a declarat joi ministrul polonez al apărării, Władyslaw Kosiniak-Kamysz, pentru canalul polonez de ştiri TVN24. El a descris demiterea ca fiind o „chestiune serioasă”, dar a insistat că ancheta a fost până acum doar „un proces de clarificare”, fără a detalia ce a determinat-o.
Ministerul polonez al Apărării a enumerat diferite legi şi motive în baza cărora poate fi lansată o astfel de anchetă de contraspionaj. Unul dintre acestea este „protecţia informaţiilor clasificate”. Gromadziński a negat orice abatere.
„Cred că procedura de inspecţie iniţiată de serviciul militar de contrainformaţii se va încheia pozitiv pentru mine”, a scris Gromadziński pe reţeaua de socializare X. În cei 34 de ani de carieră în armată, „am reprezentat întotdeauna cu demnitate uniforma de soldat polonez”, a adăugat el.
El a fost desemnat în iunie anul trecut să conducă Eurocorps, care are sediul la Strasbourg şi a fost înfiinţat în 1992 ca grup de luptă franco-german, care a încorporat de atunci şi militari din alte ţări, inclusiv din Polonia. Recent, comandantul polonez a fost implicat şi în supervizarea instruirii soldaţilor ucraineni în Germania.
Înainte de a conduce Eurocorps, Gromadziński a fost comandantul trupelor poloneze din Irak şi Siria. De asemenea, el a servit în cadrul Statului Major al forţelor armate poloneze.