Liderul Hamas a fost ucis de Israel într-o operaţiune în Gaza

Armata israeliană a declarat că l-a ucis pe Yahya Sinwar într-o operaţiune în sudul Gazei.

Urmărește
4023 afișări
Imaginea articolului Liderul Hamas a fost ucis de Israel într-o operaţiune în Gaza

BREAKING Armata israeliană „verifică” dacă şeful Hamas a fost „eliminat” într-un atac în Gaza


UPDATE 

Israelul a anunţat mediatorii că este deschis să asculte noi propuneri privind un posibil acord de schimb cu Hamas, conform Canalului 13.
 
Presa israeliană confirmă şi o schimbare temporară în conducerea Hamas: Khaled Mashal a fost numit ca înlocuitor provizoriu al lui Yahya Sinwar în funcţia de şef al biroului politic al organizaţiei. Este de aşteptat ca Mashal să ocupe această poziţie doar pentru o perioadă limitată.

UPDATE Armata israeliană confirmă uciderea lui Yahya Sinwar

Armata israeliană a declarat că l-a ucis  pe Yahya Sinwar într-o operaţiune în sudul Gazei.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), într-o declaraţie pentru Reuters, au declarat:

"După finalizarea procesului de identificare a corpului, se poate confirma că Yahya Sinwar a fost eliminat"

UPDATE O sursă din poliţie a declarat pentru N12: Probele de ADN prelevate de pe cadavru au ajuns la Institutul de Medicină Legală din Abu Kabir, iar rezultatele finale vor fi dezvăluite între 2 şi 4 ore.

UPDATE Şeful Hamas, Yahya Sinwar, ar fi fost eliminat astăzi, în Gaza, în urma unui atac aerian. Fotografii cu uciderea lui Sinwar au apărut în presa israeliană iar autorităţile au informat în acest sens şi autorităţile americane. Pentru a fi identificat, cadavrul lui Sinwar a fost transferat în Israel, având în vedere că autorităţile israeliene deţin ADN-ul său de când Sinwar a fost încarcerat în Israel.

Sinwar a condus Hamas în Gaza din 2017, după ce a intrat în rândurile acesteia la începutul anilor 1980. El a preluat conducerea generală a Hamas după ce Iraelul l-a eliminat anul acesta pe liderul politic al Hamas.

Israelul l-a acuzat public pe Sinwar că este "creierul" din spatele atacului terorist al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie. 

Cine este liderul al Hamas?

Yahya Sinwar s-a născut în 1962 în tabăra de refugiaţi Khan Younis, la capătul sudic al Fâşiei Gaza.
 
Este fondatorul serviciului de securitate al Hamas, cunoscut sub numele de Majd, care gestionează problemele de securitate internă, investighează agenţii israelieni suspectaţi şi urmăreşte ofiţerii serviciilor de informaţii şi de securitate israeliene.
 
Sinwar a fost arestat de trei ori. După a treia sa arestare, în 1988, a fost condamnat la patru sentinţe diferite de închisoarea pe viaţă.
 
Cu toate acestea, el s-a numărat printre cei 1 027 de prizonieri eliberaţi de Israel în schimbul unui soldat israelian ţinut în captivitate timp de peste cinci ani de Hamas.
 
Sinwar a revenit la poziţia sa de lider proeminent în Hamas şi a fost numit şef al biroului politic al grupării din Fâşia Gaza în 2017. În 2015, SUA l-au inclus pe Sinwar pe lista sa neagră a "teroriştilor internaţionali"
 
Israelul l-a acuzat public pe Sinwar că este "creierul" din spatele atacului terorist al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie. 
 
În urma atacului asupra Israelului, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat pe 6 decembrie 2023 că este "doar o chestiune de timp" până când Sinwar va fi localizat. Liderii militari israelieni l-au descris drept "un om mort care încă merge".
 
Sinwar se numără printre ţintele principale căutate de Israel, care a pus o recompensă de 400 000 de dolari pe capul său după atacul din 7 octombrie asupra Israelului, soldat cu peste 1 200 de morţi şi 240 de ostatici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici