- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (17.12.2024, 16:31)
- Iris Dutescu
Liderul HTS spune că grupările rebele care l-au înlăturat pe Assad vor fi „desfiinţate”
- Facţiunile rebele siriene vor fi „desfiinţate”, a promis şeful grupului care a condus înlăturarea lui Bashar al-Assad.
- El a încercat să asigure minorităţile din ţară şi din străinătate că liderii interimari ai ţării vor proteja toţi sirienii, precum şi instituţiile statului, scrie The Guardian.
Urmărește
465 afișări
Liderul HTS spune că grupările rebele care l-au înlăturat pe Assad vor fi „desfiinţate”
Ahmed al-Sharaa, liderul grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care l-a înlăturat pe preşedintele sirian Assad, a declarat că toate facţiunile rebele „vor fi desfiinţate, iar luptătorii vor fi instruiţi pentru a se alătura trupelor Ministerului Apărării”, în timpul unei întâlniri cu membri ai comunităţii minoritare druze.
„Toţi vor fi supuşi legii”, a adăugat el, potrivit postărilor de pe canalul Telegram al grupului. El a subliniat, de asemenea, necesitatea unităţii în ţara multietnică şi multi-confesională.
„Siria trebuie să rămână unită”, a spus el. „Trebuie să existe un contract social între stat şi toate religiile pentru a garanta justiţia socială”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Administraţia Trump va intensifica arestările imigranţilor în marile oraşe din SUA
-
Frigul extrem face ca inaugurarea lui Trump să se facă în interior, pentru prima dată în 40 de ani
-
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Într-o întâlnire separată cu o delegaţie britanică, Sharaa a declarat, de asemenea, că sancţiunile internaţionale împotriva Damascului trebuie să fie ridicate pentru ca refugiaţii strămutaţi de război să se poată întoarce.
El a vorbit „despre importanţa restabilirii relaţiilor” cu Londra şi a subliniat „importanţa încetării tuturor sancţiunilor impuse Siriei, astfel încât sirienii strămutaţi (...) să se poată întoarce în ţara lor”.
După căderea lui Assad, săptămâna trecută, mai multe ţări europene precum Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia, Suedia şi Norvegia au declarat că suspendă procesarea cererilor de azil din partea sirienilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Premierul Thailandei declară că a fost ținta unei escrocherii cu A.I.: „Am auzit clar vocea liderului țării”
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
De nerecunoscut! Ce s-a ales de Anna Kournikova și cum a ajuns să arate trupul ei în 2025, la 22 de ani de la retragerea din tenis
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Cine este „Raisa”, femeia de pe TikTok care îl promovează intens pe Călin Georgescu: „Președintele României și comandantul meu suprem”
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:44
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1060. Rusia atacă o instalaţie de infrastructură în Zaporojie / Patru persoane ucise în urma unui atac rusesc asupra Kievului / Incendiu la un depozit de petrol din regiunea Tula, Rusia, după un atac cu drone / Aproape 89.000 de soldaţi ruşi confirmaţi morţi în Ucraina, relevă o investigaţie media
-
astăzi, 09:21
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025