Liderul islamist Mokhtar Belmokhtar ar fi fost ucis într-un raid american în Libia

Un avion american care efectua un raid în Libia, duminică, l-ar fi ucis pe liderul islamist Mokhtar Belmokhtar, afiliat grupării Al-Qaida în Africa de Nord, au declarat oficiali libieni, citaţi de CNN.

Urmărește
1705 afișări
Imaginea articolului Liderul islamist Mokhtar Belmokhtar ar fi fost ucis într-un raid american în Libia

Liderul islamist Mokhtar Belmokhtar ar fi fost ucis într-un raid american în Libia (Imagine: captura video)

Guvernul libian a declarat că Belmokhtar a fost ucis în timpul atacului, dar oficialii americani încă nu au confirmat.

"A fost un singur atac desfăşurat cu un avion", a declarat un oficial din cadrul Pentagonului, care are informaţii directe în legătură cu operaţiunea. Nu a existat personal la sol, a adăugat oficialul citat.

Mişcările lui Belmokhtar au fost urmărite în timpul raidului, dar rezultatul operaţiunii încă este evaluat, a precizat oficialul american.

Guvernul libian a mers şi mai departe, într-o declaraţie dată duminică, şi a afirmat că atacul american a "condus la uciderea lui Mokhtar Belmokhtar şi a unui grup de libieni membri ai unei organizaţii teroriste din estul Libiei".

Belmokhtar este fondatorul batalionului Semnatari cu Sânge, care a revendicat atacul din ianuarie 2013 din Algeria, soldat cu moartea mai multor străini, între care doi români. La scurt timp după acest atac, procuratura din New York l-a pus sub acuzare pentru implicarea în această luare de ostatici. Ulterior, gruparea a revendicat mai multe atentate în Mali şi Niger.

Belmokhtar, în vârstă de 42 de ani, şi-a pierdut un ochi în timpul unei lupte, ceea ce i-a adus numele de "Chiorul".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici