Liderul militar al FARC, ucis într-un bombardament

Liderul militar al gherilei columbiene FARC, Jorge Briceno, cunoscut şi ca "Mono Jojoy", a fost ucis într-un bombardament, în noaptea de miercuri spre joi, o lovitură fără precedent de la uciderea numărului doi al mişcării, Raul Reyes, în martie 2008, au anunţat surse oficiale citate de AFP.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Liderul militar al FARC, ucis într-un bombardament

Liderul militar al FARC, ucis într-un bombardament (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"O sursă militară a confirmat că, într-o operaţiune implicând mai multe corpuri de armată, a fost ucis un grup de (membri din cadrul mişcării de) gherilă (...), între care se afla cadavrul lui Mono Jojoy", a declarat pentru presă Guillermo Mendoza, procurorul general.

O sursă din cadrul Ministerului Apărării a declarat că Jorge Briceno, un membru al biroului politic al mişcării de gherilă, considerat liderul militar al acesteia, a fost ucis într-un bombardament, în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit acestei surse, în operaţiune, care a avut loc în departamentul Meta (centru), au fost ucişi aproximativ 20 de membri ai mişcării, în apropiere de localitatea La Macarena, care, în urmă cu doar câţiva ani, era unul dintre fiefurile mişcării de gherilă.

Aceeaşi sursă a precizat că în cadrul operaţiunii au fost utilizate aproximativ 30 de avioane, 16 elicoptere şi cel puţin 250 de militari.

Mono Jojoy era cel mai căutat om de către armata columbiană, alături de Alfonso Cano, liderul FARC. De peste un an, armata anunţa că s-a apropiat de acesta, afirmând că a atins trupe care îi asigurau securitatea.

De asemenea, şeful militar al FARC era căutat de mai mulţi ani în Statele Unite, pentru trafic de cocaină.

Mono Jojoy, în vârstă de 57 de ani, născut în apropiere de Bogota, s-a alăturat mişcării de gherilă în 1975 şi a urcat în ierarhia acesteia în timp.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici