Liderul opoziţiei libiene l-a invitat pe Nicolas Sarkozy în oraşul Benghazi

Publicat: 20 04. 2011, 16:23
Actualizat: 06 11. 2012, 14:08

„L-am invitat pe preşedintele Franţei la Benghazi, cred că ar fi foarte important pentru moralul revoluţiei”, a declarat Abdeljalil după întrevederea pe care a avut-o cu Nicolas Sarkozy.

„Preşedinţia a luat notă de această invitaţie”, a anunţat o sursă din anturajul lui Nicolas Sarkozy.

„Franţa şi toate ţările care ne-au susţinut vor avea un rol foarte important pentru viitorul poporului libian”, adaugă Abdeljalil, salutând „decizia curajoasă” a preşedintelui francez de „susţinere a revoluţiei libiene” prin recunoaşterea CNT. În afară de Franţa, CNT a fost recunoscut şi de Italia şi Qatar.

Liderul CNT, care marţi s-a aflat la Roma iar miercuri la Paris, a anunţat că a promis comunităţii internaţionale „construirea unui stat democratic” în Libia.

„Preşedintele nu va mai prelua puterea prin forţă, ci prin alegeri. Ne angajăm să combatem terorismul, imigraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane”, a subliniat Abdeljalil.