Liderul opoziţiei sârbe, în stare "gravă", în a treia zi de greva foamei
Liderul principalului partid de opoziţie sârb, Tomislav Nikolici, care refuză hrana şi apa de sâmbătă dimineaţa şi spitalizat de duminică seara, se află într-o stare "gravă şi îngrijorătoare", a anunţat, luni, agenţia Beta, citată de AFP.
"Condiţia medicală a liderului Partidului sârb al Progresului (SNS), Tomislav Nikolici, este gravă şi îngrijorătoare", a anunţat Beta, citându-l pe Lubomir Ilici, medic în cadrul clinicii private în care Nikolici este spitalizat.
"Dă semne de confuzie, din când în când", a precizat acest medic, din cadrul clinicii ai cărei responsabili au calificat, anterior, starea lui Nikolici ca "relativ staţionară".
"Nu am nicio dilemă" asupra continuării grevei, le-a spus Nikolici jurnaliştilor, pe care i-a primit în salonul său de la spital.
El a adăugat că se simte relativ bine, dar că are probleme de stomac.
Vicepreşedintele Partidului sârb al Progresului (SNS), Aleksandar Vucici, le-a declarat jurnaliştilor, anterior, că liderul partidului "refuză, în continuare, să bea apă, iar ei (medicii) îi administrează ceva intravenos", fără să furnizeze detalii.
Iniţial, Nikolici a refuzat orice tratament medical, după spitalizarea sa.
În virtutea legii sârbe, pacienţii pot fi constrânşi să primească tratament medical, dacă viaţa lor este în peroicol sau sunt inconştienţi.
Nikolici, în vârstă de 59 de ani, refuză să bea şi să să mănânce de sâmbătă dimineaţa, pentru a cere convocarea de alegeri anticipate.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Irineu, citat de agenţia Beta, a făcut apel la Nikolici să înceteze greva, subliniind că aceasta este "contrară religiei ortodoxe" şi că este vorba despre un "fel de sinucidere, pe care biserica o condamnă cu fermitate".
Aproximativ 1.000 de susţinători SNS s-au mobilizat luni seara, în faţa preşedinţiei sârbe, pentru a-l susţine pe preşedintele partidului şi a-i cere preşedintelui sârb, Boris Tadici, să accepte cererile acestuia, în cadrul unei manifestaţii intitulată "Trezeşte-te, Tadici".
Mitingul, în cadrul căruia s-au utilizat fluiere şi vuvuzele, s-a desfăşurat fără incidente.
Ministrul sârb al Sănătăţii, Zoran Stankovici, l-a vizitat pe Nikolici duminică seara târziu.
Duminică după-amiaza, pe când încă se afla la Parlament, Nikolici a discutat cu Tadici, care a venit să îl viziteze, pentru a încerca să îl convingă să îşi întrerupă protestul.
SNS (dreapta naţionalistă) al lui Nikolici doreşte organizarea de alegeri înainte de sfârşitul lui 2011, în decembrie, acestea fiind programate în mai 2012.
Partidul Democratic al lui Tadici vrea ca acestea să fie convocate după ce Serbia primeşte statutul de stat candidat la Uniunea Europeană (UE), pe care Belgradul speră să-l obţină până la sfârşitul anului.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


