Biroul pentru Anchete şi Analizae (BEA), responsabil cu ancheta tehnică în Franţa a accidentului avionului Airbus A330, soldat cu 228 de morţi, declarase la 2 iulie că o defecţiune a sondelor ar fi „un element, dar nu cauza” prăbuşirii.
Potrivit raportului care va fi transmis judecătorilor săptămâna viitoare, cei doi piloţi, Gerard Arnoux, comandant de bord pe A320 şi preşedintele Sindicatului piloţilor Air France (SPAF), Henry Marnet-Cornus, comandant de bord pe A330 în rezervă, afirmă că accidentul „ar fi putut fi fără îndoială evitat” şi că principala cauză a acestuia ţine de sonde.
„Un asemena eveniment nu se rezumă la o singură cauză. Dar este un adevăr incontestabil că va trebui să insistăm: în lipsa unei defecţiuni a sondelor Pitot, nu ar fi existat nici un accident”, afirmă Arnoux într-o discuţie cu JDD.
Sondele Pitot, care au dat măsurători incoerente în cazul AF 447, permit piloţilor să controleze viteza aparatelor, un element crucial al echilibrului acestuia în zbor.
Potrivit lui Arnoux, „BEA încearcă să minimizeze rolul sondelor Pitot întrucât nu a efectuat controalele impuse prin lege în urma celui mai mic semnal de alarmă tras de omologul său german în 1999, şi în orice caz de la incidentele din 2008”.
Potrivit unei note interne transmise în iunie piloţilor, Air France a avut în total nouă incidente provocate de sondele Pitot din mai 2008 şi până în martie 2009, dintre care opt la avioane de lung curier de tip A340 şi unul de tip A330.
Arnoux afirmă că „toţi actorii au subestimat problema sondelor”. „Este vorba despre un eşec colectiv şi un eşec total al procesului de revizuire a experienţei”.
„Direcţia generală a aviaţiei civile (franceze – n. red) şi Agenţia europeană pentru securitate aeriană au obligaţia de a trata aceste incidente grave potrivit unor proceduri bine stabilite, ceea ce nu au făcut”, conchide acesta.