10 oameni au murit în Croaţia şi alţi 45 au fost răniţi, unii grav, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat duminică dimineaţă devreme. Şoferul a adormit la volan, iar autobuzul a ieşit de pe carosabil. Şeful poliţiei locale spune că accidentul este unul dintre cele mai grave pe care le-a văzut vreodată.
În vehicul se aflau 69 de persoane, între care cei doi şoferi. Unul a murit pe loc în urma impactului, al doilea a fost arestat pentru conducere imprudentă.
Toate persoanele din autocar erau din Kosovo şi se întorceau acasă din Germania. Printre pasageri se numărau inclusiv 15 copii. Autocarul circula pe o rută regulată între oraşul german Frankfurt şi capitala kosovară Priştina.
Şoferul arestat a recunoscut că a adormit la volan şi din această cauză vehiculul a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 6:00 dimineaţa, în apropierea oraşului Slavonski Brod, pe autostrada dintre capitala Zagreb şi graniţa cu Serbia.
Autostrada pe care s-a produs accidentul este o arteră-cheie a traficului rutier din Croaţia. Este foarte aglomerată în timpul verii din cauza turiştilor şi a muncitorilor străini care se întorc acasă din Europa de Vest, menţionează Euronews.
Fotografiile de la faţa locului arătă autobuzul răsturnat pe o parte, în iarbă, la marginea drumului. Au fost trimise numeroase echipaje de pompieri şi salvatori, iar traficul pe autostradă a fost întrerupt.
Premierul croat Andrej Plenkovic şi-a exprimat „tristeţea şi durerea” în faţa acestei tragedii şi a transmis condoleanţe rudelor victimelor şi poporului din Kosovo.
Kosovo şi-a trimis ministrul de interne în Croaţia, în timp ce înalţi oficiali au prezentat condoleanţe familiilor victimelor şi şi-au exprimat speranţa într-o recuperare rapidă a răniţilor. Preşedinta Vjosa Osmani, care se află la Tokyo la Jocurile Olimpice, şi-a exprimat durerea într-un mesaj pe Facebook: „Este o durere de nedescris şi o mare pierdere”, a scris ea.
La rândul său, premierul kosovar Albin Kurti a declarat că „este o zi tragică” pentru Kosovo.