Liga Arabă anunţă suspendarea participării Libiei la reuniunile organizaţiei
Liga Arabă a anunţat marţi că suspendă participarea Libiei la reuniuni, până când autorităţile de la Tripoli vor accepta revendicările populaţiei şi vor asigura securitatea acesteia, relatează AFP.
"Consiliul Ligii Arabe a decis să suspende participarea delegaţiilor Libiei la reuniunile Ligii Arabe şi ale tuturor organizaţilor care depind de aceasta, până când autorităţile libiene acceptă revendicările" populaţiei şi asigură securitatea acesteia, se arată într-un comunicat al organizaţiei panarabe.
În cursul unei reuniuni desfăşurate la Cairo, reprezentanţii celor 22 de ţări arabe au anunţat că vor recomanda, la reuniunea ministerială din 3 martie, discutarea unei propuneri de suspendare a Libiei din organizaţie.
Consiliul consideră "legitimă satisfacerea ambiţiilor, revendicărilor şi speranţelor de libertate, reforme democratice, dezvoltare şi justiţie ale popoarelor arabe", apreciind că acestea reprezintă "un drept care trebuie respectat".
Participanţii la reuniunea de la Cairo au respins "acuzaţiile periculoase ale Libiei privind participarea cetăţenilor unor state arabe la actele de violenţă".
Declaraţia Ligii Arabe a fost dată publicităţii în timp ce liderul libian, Muammar Kadhafi, declara, într-un discurs televizat, că nu va demisiona şi va reprima mişcarea de contestare populară din Libia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


