Prima pagină » Știri externe » Cei 33 de mineri salvaţi în Chile se gândiseră la sinucidere şi la canibalism

Cei 33 de mineri salvaţi în Chile se gândiseră la sinucidere şi la canibalism

Cei 33 de mineri salvaţi în mod miraculos în Chile se gândeau la un moment dat să se sinucidă şi chiar să recurgă la acte de canibalism din cauza foamei, conform unei cărţi publicate de jurnalistul american Jonathan Franklin.
Cei 33 de mineri salvaţi în Chile se gândiseră la sinucidere şi la canibalism

În primele 16 zile de după accident, cei 33 de mineri au avut foarte puţină mâncare, iar aproape toţi manifestă acum probleme psihologice posttraumatice, explică Franklin în cartea „33 Men” („33 de bărbaţi”).

„Cu sau fără mâncare, îmi spuneam că voi ieşi de acolo”, a declarat Mario Sepulveda, al doilea miner scos din mina din San Jose.

„Cum? Mă întrebam care este minerul care ar fi murit primul şi cum l-aş fi mâncat. Vă pot spune că nu mă deranja deloc şi nu îmi era frică„, povesteşte minerul.

Însă în a 17-a zi, echipele de salvare au intrat în contact cu minerii şi au început să le trimită mâncare.

Victor Zamora îşi aminteşte că minerii au trăit momente de tristeţe profundă, unii având în vedere chiar sinuciderea: „Ne gândeam că dacă va mai continua suferinţa am putea merge în refugiu şi porni motorul pentru a muri asfixiaţi cu dioxid de carbon”.

Potrivit minerului, acest gest nu ar fi putut fi perceput ca sinucidere, ci ca o eliberare: „Voiam să încetăm să mai suferim. Oricum urma să murim”.

Cei 33 de mineri au petrecut 69 de zile în mina din nordul statului Chile.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.