Postări online arată că pe 6 iunie hackerii susţin că au obţinut 780 gigaocteţi de date de la EA, inclusiv codul sursă Frostbite, care este motorul de joc pentru FIFA, Madden şi seria de jocuri video Battlefield, printre altele.
Hackerii au pretins că oferă „capacitatea deplină de a exploata toate serviciile EA”. De asemenea, au susţinut că au furat instrumente de dezvoltare software pentru FIFA 21 şi o serie de coduri pentru FIFA 22.
Brett Callow, expert în securitate cibernetică şi analist la Emsisoft, spune că pierderea controlului asupra codului sursă ar putea fi problematică pentru companie.
Datele jucătorilor nu au fost compromise, a declarat purtătorul de cuvânt al EA pentru CNN.
„Investigăm un incident recent de intruziune în reţeaua noastră în care au fost furate o cantitate limitată de cod sursă de joc şi instrumente conexe”, a spus purtătorul de cuvânt al EA. „Nu au fost accesate date despre jucători şi nu avem niciun motiv să credem că există vreun risc pentru confidenţialitatea jucătorului. În urma incidentului, am făcut deja îmbunătăţiri de securitate şi nu ne aşteptăm la un impact asupra jocurilor noastre sau asupra afacerii noastre”.
Atacurile cibernetice sunt un subiect al momentului, după ce atacuri de tip ransomware au lovit companii de infrastructură de top, precum afacerea de ambalare a cărnii JBS şi compania petrolieră Colonial Pipeline.