Prima pagină » Știri externe » Turul doi al scrutinului prezidenţial din Transnistria va avea loc pe 25 decembrie

Turul doi al scrutinului prezidenţial din Transnistria va avea loc pe 25 decembrie

Turul doi al scrutinului prezidenţial din Transnistria va avea loc pe 25 decembrie, în cursă rămânând Evgheni Şevciuc şi Anatoli Kaminski, anunţă Comisia Electorală Centrală de la Tiraspol, citată de Jurnal de Chişinău.
Turul doi al scrutinului prezidenţial din Transnistria va avea loc pe 25 decembrie

Comisia Electorală a respins solicitarea actualului lider transnistrean, Igor Smirnov, de invalidare a primului tur de scrutin. Igor Smirnov a fost eliminat din cursa electorală.

Evgheni Şevciuc s-a clasat pe primul loc, cu 38,5 la sută din voturi, în scrutinul „prezidenţial” din Transnistria, fiind urmat de Anatoli Kaminski, care a obţinut 26,4 la sută din voturi, conform rezultatelor oficiale.

Actualul lider transnistrean, Igor Smirnov, s-a clasat pe locul al treilea, cu 24,8 la sută din voturi. Ceilalţi candidaţi au obţinut scoruri sub un procent.

Igor Smirnov a denunţat fraude electorale, cerând invalidarea scrutinului.