CONFERINŢA Monitorului Apărării. Securitatea României, între vulnerabilităţi şi strategie: “Capitalul uman, a doua cea mai mare vulnerabilitate”/ “Am renunţat până şi la istorie de multe ori”/ “În programul partidelor politice, nu apare pe nicăieri securitatea” | FOTO, VIDEO

Constantin Ionescu, consilier de stat, a precizat, joi, la Conferinţa Monitorului Apărării şi Securităţii, că problema capitalului uman, din cauza exodului, este a doua cea mai mare vulnerabilitate a României. Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, a vorbit despre necesitatea definirii a câteva principii privind securitatea şi trecerea discuţiei, în prag de alegeri, dintr-un teritoriu tabloid, într-un teritoriu fundamental. Fostul consilier prezidenţial şi expert în securitate naţională, Iulian Fota, a declarat că securitatea naţională e extrem de marginalizată în România, din lipsă de profesionalism, precizând că partidele nu abordează deloc subiectul.

Urmărește
3560 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA Monitorului Apărării. Securitatea României, între vulnerabilităţi şi strategie: “Capitalul uman, a doua cea mai mare vulnerabilitate”/ “Am renunţat până şi la istorie de multe ori”/ “În programul partidelor politice, nu apare pe nicăieri securitatea” | FOTO, VIDEO

LIVE CONFERINŢA Monitorului Apărării. Securitatea României, între vulnerabilităţi şi strategie: “Capitalul uman, a doua cea mai mare vulnerabilitate”/ “Am renunţat până şi la istorie de multe ori”/ “În programul partidelor politice, nu apare pe nicăieri securitatea”

UPDATE Thomas Young:Procedurile de consolidare a capabilităţilor militare trebuie regândite

Procedurile de consolidare a capacităţilor militare trebuie regândite, punându-se accent pe descentralizarea decizională şi pe necesităţile de ordin practic, a afirmat, la Conferinţa Monitorului Apărării şi Securităţii, dr. Thomas-Durell Young.

"Eu aş regândi apărarea României dintr-o perspectivă de afaceri", a declarat dr. Thomas-Durell Young, notând că există o "moştenire" conceptuală a comunismului, spre exemplu premisa că nu sunt fonduri suficiente pentru achziţii în materie de apărare.

"Întrebarea este cum sunt cheltuite fondurile, iar răspunsul este o incoerenţă politică", a explicat specialistul, argumentând că "în perioada actuală, trebuie regândit modul în care este folosit personalul, trebuie refolosit, ceea ce nu costă nimic".

"Oamenii trebuie consideraţi cea mai importantă resursă, ca în afaceri", a adăugat dr. Young.

"Iar comandanţii militari trebuie să genereze capabilităţi şi performanţă, precum şi capacitate de reacţie. Aş spune ca trebuie să regândiţi modul în care cheltuite fondurile la nivel practic. Dacă aş fi ministru al Apărării, eu m-aş intreba pe ce dau banii dacă nu produc rezultatul, adică letalitatea inamicului. Ca priorităţi politice, aş nota stoparea subfinanţării, iar, în materie de logistică, necesităţile trebuie stabilite de comandanţi; de fapt, sistemul de apărare determină ce poate fi achiziţionat, dar totul începe de la comandanţi", a subliniat dr. Thomas-Durell Young, observând că "în Europa de Est, nu a făcut nimeni capabilităţile de apărare adecvate disponibilităţilor bugetare".

 

UPDATE Opinia generalului polonez Jaroslaw Strozyk cu privire la Rusia: Administraţia Putin profită de crizele interne din ţări precum România şi Polonia. Conferinţa MAS

Administraţia Vladimir Putin profită de crizele interne din ţări est-europene precum România sau Polonia, a afirmat, la Conferinţa organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk.

"Întotdeauna trebuie să analizăm strategiile de securitate şi apărare. În această zonă, analizăm situaţiile din Marea Neagră, Ucraina. Vladimir Putin va folosi orice oportunitate. Diviziunile interne din ţările noastre sunt piese în jocul domnului Putin", a declarat generalul Jaroslaw Strozyk la Conferinţa "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii.

"În privinţa NATO, am auzit discuţii despre Articolul 5 (privind apărarea colectivă -n.red.), aceasta este într-adevăr o întrebare centrală. Recentele atacuri care au vizat rafinării din Arabia Saudită, îmi pun problema în regiunea noastră, adică dacă nu pot apărea astfel de atacuri să spunem la Constanţa ori Ploieşti. Dilemele de acest fel din ţările noastre constituie o sursă prin care Rusia poate polariza", a precizat generalul polonez.

 

UPDATE Generalul israelian Itai Brun: Iranul reprezintă principala ameninţare pentru Israel

Iranul şi activităţile din Orientul Mijlociu susţinute de Iran reprezintă principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale a Israelului, a afirmat joi, la Conferinţa organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii, generalul israelian (r.) Itai Brun.

"Israelul se confruntă cu ameninţări externe şi interne. La nivel intern, avem criza politică şi clivajele" sociale, a declarat generalul Itai Brun la Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii.

"În privinţa ameninţărilor externe, Iranul şi activităţile subversive ale Iranului în regiunea Orientului Mijlociu reprezintă principalele pericole" pentru Israel, a precizat generalul Itai Brun.

Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) a organizat joi, la Hotelul Marriott din Bucureşti, Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.

„Statele au nevoie de legitimitate,în plan internaţional şi intern, înainte de a porni la război”

 

Legitimitatea în plan intern şi internaţional este un element-cheie care influenţează strategia naţională de securitate a Israelului, dar şi altor ţări, a declarat expertul israelian Itai Brun, la Conferinţa organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii.

În cadrul conferinţei, Itai Brun a fost întrebat de Adrian Sârbu, care este rolul cetăţenilor israelieni în cadrul arhitecturii de securitate.

"În momentul în care se declanşează un război ai nevoie de legitimitate în plan intern, ai nevoie de public să te susţină, parţial pentru că vor trebui să lupte, pentru că sunt rezervişti, dar, şi mai mult, pentru că pentru aceste decizii dificile este nevoie de legitimitate, legitimate internaţională şi legitimitate în plan intern", a afirmat generalul (r) de brigadă Itai Brun.

"În 1982, când Israelul a pornit Primul război din Liban, guvernul s-a confruntat cu problema legitimităţii. (...) În 1973 am înţeles că luptăm pentru supravieţuirea noastră. Dar în 1982 a fost un fel de război la alegere, cu un fel de ambiţie de a schimba regimul din Liban, aşa că o parte a publicului s-a opus acestei operaţiuni", a adăugat expertul.

Generalul (r) Itai Brun a subliniat că: "Pentru a încheia acest răspuns, rolul publicului este că guvernul ar trebui să aibă legitimitatea publică de a lua aceste decizii în timpul războiului. Din acest motiv, guvernul comunică cu publicul, de exemplu în cadrul unor astfel de conferinţe". 
 

UPDATE Rogobete: Avem nevoie de securitate internă, dar să nu uităm că suntem parte a unei structuri largi

Profesorul Silviu Rogobete a declarat, joi, în cadrul Conferinţei Monitorului Apărării şi Securităţii, că, deşi avem nevoie de o securitate internă, nu trebuie să uităm suntem parte a unei structuri mai largi.

”Acum, ca stat, nu mai suntem un stat unic, cumva izolat, suntem o familie, parte a unei poziţionări mai largi, geostrategică, politică, juridică şi militară”, a declarat profesorul de Filosofie Silviu Rogobete, fost consul al României în Africa de Sud, în cadrul Conferinţei Monitorului Apărării şi Securităţii. Totodată, acesta a adăugat: „Securitatea internă este o componentă naţională total semnificativă, însă nu trebuie să uităm că suntem parte a unei structuri mai largi care, aşa cum s-a spus şi până acum, este garantul cel mai important al construcţiei apărării, în sensul hardcore, instituţional, aşadar, într-un fel, spatele ne este acoperit”.

”Este foarte important şi reconfortant să ştim că totul este realizat aşa cum trebuie în sensul securităţii naţionale şi, de aceea, avem nevoie clarificări de termen lung, avem nevoie foarte mare de aducere la zi a acestor problematici”, a adăugat profesorul Silviu Rogobete.

De asemenea, acesta a subliniat importanţa deschiderii securităţii naţionale către mediul academic: ”Cultura de securitate nu se mai poate limita la instituţiile naţionale de apărare. Este foarte importantă capacitatea statului de a recolta inteligenţa din ţară, de a recolta cunoaşterea din toate domeniile. Venind din mediul academic, suntem dispuşi, interesaţi, să contribuim la această problematică a dezvoltării conceptului de securitate”.

Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) a organizat joi, la Hotelul Marriott din Bucureşti, Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.

 

UPDATE Iulian Fota: În programul partidelor politice, nu apare pe nicăieri securitatea naţională

"Din punct de vedere conceptual, trebuie să punem egal între interese şi valori. În lumea occidentală, nu există diferenţe între interese şi valori. Cel mai important lucru pe care nu vrem să-l înţelegem este că securitatea în occident este o valoare şi în egală măsură un interes naţional. Astăzi, din lipsă de profesionalism, securitatea naţională este extrem de marginalizată. M-am uitat în ultimele săptămâni la programele partidelor politice. Nu apare pe nicăieri securitatea naţională, mai vezi politică externă, superficial tratată. Ideea de securitate şi politica de securitate, ambele sunt complet ignorate. Într-un moment în care deficitul de securitate naţională creşte, lumea e un loc din ce în ce mai periculos. Ameninţările la adresa României sunt mult mai bine conturate decât în trecut, mult mai puternice şi amplificate de vulnerabilităţile interne pe care le vedem cu toţii. Lista vulnerabilităţilor începe cu proasta guvernare. Reacţia noastră internă este din ce în ce mai firavă", a declarat, joi, Iulian Fota, în cadrul Conferinţei pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare".

 

UPDATE Degeratu: România să configureze clar strategia de securitate, pentru apărarea identităţii naţionale

România trebuie să configureze clar modalităţile de apărare a interesului naţional, de prezervare a identităţii naţionale, a afirmat, la Conferinţa MAS, generalul Constanin Degeratu, fost consilier prezidenţial şi fost şef al Statului Major, evocând riscurile riscuri externe şi interne.

"Odată intrat în NATO, ai consecinţele de membru al NATO - una din consecinţe acum este că Rusia este un inamic, definit ca stat agresor de către cele două summituri - din Ţara Galilor şi de la Varşovia. Din această perspectivă, cred că interesul nostru naţional din perspectiva securităţii naţionale la ora actuală rămâne fundamental, plecând de la premisa că atât NATO, cât şi Uniunea Europeană sunt organisme întemeiate pe principiile Cartei ONU ale statelor naţionale sau multinaţionale, dar suverane şi independente, care pun în comun interesele şi valorile (...)", a declarat generalul Constantin Degeratu la Conferinţa organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS).

"Interesul nostru este prezervarea identităţii naţionale româneşti, protecţia ei, corelarea ei dacă se impune şi promovarea ei ca identitate, care într-adevăr se exercită sau se manifestă pe un teritoriu. (...) Asta ar fi problema principala la ora actuală şi acesta este pericolul principal la adresa României la ora actuală, este pericolul la adresa identităţii sale naţionale, care se manifestă din exterior prin construcţia unor concepte antiidentitare ostile, cum este concepţia moldovenismului, a statalismului moldovenesc, aceasta este una dintre agresiunile principale la adresa României, şi cea mai discretă dar profundă, a statalismului ardelean, Transilvania. De ce? Pentru că, obiectiv, se pare că unele state, cum ar fi Rusia de exemplu, au ca obiectiv major destructurarea statală a acestei zone. Acesta este principalul pericol, principalele pericole sunt cele externe", a argumentat Constantin Degeratu.

"Este nevoie acută de clarifica conceptele pentru că recent am văzut o decaraţie la cel mai înalt nivel care vorbeşte de România ca stat falimentar - failing state. O strategie pentru un stat falimentar nu se mai face din interior, se face din exterior. Nu cred că suntem intr-o fază de asta, dar e adevărat că ceea ce ni se întâmplă în interior, acest canibaism politic revenit într-o formă acută, duce la crearea premiselor de faliment statal. Nu pare să fie un faliment economic, nu pare să fie social. Este oare un faliment politic? Pentru că dacă suntem într-o stare de faliment politic, nu se mai poate vorbi de nicio construcţie a capacităţii de apărare", a precizat Degeratu, notând că "prima ameninţare la adresa securităţii noastre naţionale suntem noi înşine".

 

UPDATE Generalul Gheorghe Savu: Ameninţările emergente pentru toată lumea sunt atacurile cibernetice

Generalul Gheorghe Savu a declarat, joi, că ameninţările emergente, atât pentru România cât şi pentru celelalte state membre NATO, sunt atacurile cibernetice şi războiul hybrid. 

Generalul Gheorghe Savu a precizat, joi, că ameninţările la adresa securităţii României sunt şi cele care sunt la adresa Uniunii Europene, dar sunt şi câteva nuanţe diferite.

Potrivit lui Savu, ameninţarea cea mai mare pentru România este cea din Est - menţionând, printre altele, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din 2014, când a fost anexată Crimeea- , iar în acest context, spune Gheroghe Savu, ameninţările din Est nu pot fi aceleaşi şi pentru statele care au, de exemplu, graniţă la Oceanul Atlantic.

Potrivit lui Savu, România, NATO şi Uniunea Europeană percep însă în mod similar celelalte ameninţări la adresa securităţii, precum războiul hybrid sau atacurile cibernetice.

 

UPDATE Armata cere penalităţi de 8.5 milioane de euro pentru transportoarele Piranha V nelivrate la timp

Ministerul Apărării a emis o factură de penalităţi în valoare de 8,5 milioane de euro producătorului de transportoare Piranhia V, General Dynamics, pentru întârzierea livrării, a precizat, pentru MEDIAFAX, ministrul Gabriel Leş. Primele transportoare ar fi trebuit livrate în februarie 2019.

 

UPDATE Constantin Ionescu: Problema capitalului uman este a doua cea mai mare vulnerabilitate a României

„În iulie, gazele româneşti, în urma Ordonanţei 114, au ajuns cu 33% mai scumpe decât gazele de import. Media energiei a fost de 550 de lei pe MWh, în timp ce media în Cehia, Slovacia şi Ungaria se situa între 46-54 euro, aproape de trei ori mai mult”, a declarat, joi, consilierul de stat Constantin Ionescu, în cadrul Conferinţei „Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de apărare", organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii.

Constantin Ionescu a precizat că toată această situaţie, în ceea ce priveşte gazele, este o vulnerabilitate.

În ceea ce priveşte securitatea naţională extinsă, Ionescu spune că o ameninţare foarte mare în acest sens poate veni şi din interior. „Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să rezolvi problemele din cercul tău. Iar cea mai mare problemă nu este cea a vulnerabilităţilor materiale”, a precizat Constantin Ionescu.

Consilierul de stat a vorbit şi despre valorile câştigate de România după Revoluţia din 1989, menţionând libertatea de circulaţie a românilor. Libertate, care, în opinia lui Ionescu a dus şi la exodul românilor în străinătate.

„Am mai căpătat libertatea de circulaţie, cu toate că problema capitalului uman este a doua mare vulnerabilitate a României în momentul de faţă. Nu este vina lor că pleacă spre prosperitate, este vina noastră cu nu putem să le oferim ce vor aici”, a precizat Ionescu.

În contextul exodului foarte mare al românilor şi discutând despre vulenerabilităţile interne pe care România le are, Constantin Ionescu a menţionat cazului unui român din Spania, care, în trei săptămâni de vacanţă, nu a reuşit să rezolve o problemă în România.

„Un cetăţean român nu reuşeşte să–şi rezolve o problemă în trei săptămâni de vacanţă în România, iar în Spania, pentru că cei de la primăria de acolo nu au putut să o rezolve într-o zi, funcţonarii de acolo au venit la el acasă cu problema rezolvată”, a mai precizat Ionescu.

Constantin Ionescu este consilier de stat, directorul Oficiului Informaţii Integrate din cadrul Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale.

 

UPDATE Adrian Sârbu: Să vorbim despre securitatea naţională/ Am renunţat până şi la istorie de multe ori

“Trăim de 30 de ani cea mai frumoasă perioadă a României. Am avut noroc, că ne-a ajutat Dumnezeu, că ne-am ajutat şi noi, este o realitate. Iar această realitate este măsurabilă printr-o schimbare fundamentală de la o societate nefirească, la o societate firească, să îi spunem a democraţiei liberale, nu ne e jenă să recunoaştem asta, a unei economii de piaţă, a unor valori pe care le considerăm naturale. Prin munca noastră şi prin contribuţiile unor lideri ai noştri, suntem într-un context economic şi de securitate cum nu am fost niciodată ca naţiune- UE şi NATO.

Am dobândit multe lucruri- avem proprietăţi, business-uri, libertate, poate cel mai important, lucruri pe care le-am construit în principal cu propriile eforturi. Am şi primit multe, poporul român e obişnuit să primească, e favorabil unei astfel de situaţii, să spunem obiective. Dar am şi renunţat la multe: la 5 milioane de români, care nu şi-au mai găsit de lucru în ţara asta, poate ar fi trebuit să îşi găsească, am renunţat la capitalul pe care nu am ştiut sau nu am putut să îl reconvertim într-un nou climat economic. Am renunţat până şi la istorie de multe ori, foarte încântaţi şi preocupaţi de prezent, aşa cum trăieşte întreaga societate occidentală, dar nu am renunţat la noi. Suntem preocupaţi de noi ca persoane, ca oameni care am construit ceva, care avem familie, ca oameni care, chiar dacă nu ne gândim în fiecare zi, ni se pare firesc, credem într-un viitor mai bun pentru noi şi copii. Am renuntat să ne gândim la securitate, am renunţat să ne gândim că tot ce am construit trebuie apărat şia discuta pur şi simplu de o politică de apărare cum se discută în România nu este exact lucrul cel mai potrivit. Trebuie să discutăm despre concept, care din păcate semantic are şi foarte multe conotaţii emoţional neplăcute- securitatea naţională”, a declarat Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, care deţine şi Monitorul Apărării.

“Despre asta vrem sa vorbim. E continuarea unui demers pe care l-am început acum un an si jumătate, când am lansat Monitorul Apărării şi Secutităţii, e continuarea conferinţei pe care am avut-o în acelaşi loc. Ne întrebăm cum trebuie să redefinim strategia de securitate. Cum ar trebui să fie comunicată, percepută, asumată de fiecare cetăţean, ca să putem ajunge la idealul în care construim pace, construim o economie, o identitate naţională, o construim, dar nu pentru a fi distrusă, abandonată şi nu pentru a pregăti generaţii care să renunţe la valorile noastre fundamentale”, a mai spus Adrian Sârbu.

“Sper să definim câteva principii pentru securitatea naţională a României. Nu neapărat acest eveniment a fost programat în preajma campaniei electorale pentru funcţia de preşedinte, care, conform Constituţiei, este principalul garant al securităţii naţionale. Poate că ceea ce vom discuta aici va fi un material util pentru a duce dezbaterile în viitoarele 6 săptămâni dintr-un teritoriu tabloid, într-un teritoriu fundamental”, a completat Adrian Sârbu.

Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) organizează joi, la Hotelul Marriott din Bucureşti, Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate. Printre subiectele care vor fi abordate la eveniment se numără "interesele naţionale fundamentale şi ameninţările la adresa securităţii naţionale", "capacitatea României de a garanta securitatea naţională" şi conceptul de "securitate naţională a României" în context internaţional.

Pornind de la premisa că "securitatea naţională reprezintă bunul public cel mai de preţ al naţiunii", participanţii la conferinţă, printre care se numără dr. Thomas-Durell Young, generalul israelian (r.) Itai Brun, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk, vor analiza semnificaţiile conceptului de securitate naţională în contextul transformărilor din sistemul internaţional, în special în spaţiul euro-atlantic.

Obiectivele Conferinţei se referă la înţelegerea importanţei securităţii şi apărării naţionale de către cetăţenii României, la cunoaşterea rolului instituţiilor, la transparenţa utilizării fondurilor publice, la implicarea cetăţenilor în deciziile strategice şi identificarea principalelor obiective şi soluţii ale viitoarei Strategii Naţionale de Apărare.


Printre subiectele care vor fi abordate la eveniment se numără "interesele naţionale fundamentale şi ameninţările la adresa securităţii naţionale", "capacitatea României de a garanta securitatea naţională" şi conceptul de "securitate naţională a României" în context internaţional.

Pornind de la premisa că "securitatea naţională reprezintă bunul public cel mai de preţ al naţiunii", participanţii la conferinţă, printre care se numără dr. Thomas-Durell Young, generalul israelian (r.) Itai Brun, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk, consilierul prezidenţial Constantin Ionescu, vicepremierul Mihai Fifor (vezi lista completă), vor analiza semnificaţiile conceptului de securitate naţională în contextul transformărilor din sistemul internaţional, în special în spaţiul euro-atlantic.

Obiectivele Conferinţei se referă la înţelegerea importanţei securităţii şi apărării naţionale de către cetăţenii României, la cunoaşterea rolului instituţiilor, la transparenţa utilizării fondurilor publice, la implicarea cetăţenilor în deciziile strategice şi identificarea principalelor obiective şi soluţii ale viitoarei Strategii Naţionale de Apărare.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

Taguri:
conferinta mas

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici