Liz Truss face avere, după cele 44 de zile în care a condus guvernul: pune mâna pe 131.000 de euro pe an
Doar 44 de zile în funcţie şi îşi va putea primi „pensie” ca prim-ministru.
Ştirea că Liz Truss, şefa guvernului care s-a aflat în Downing Street pentru cel mai scurt timp din istoria Regatului Unit, va obţine până la 115 mii de lire pe an (circa 131 mii euro) ca indemnizaţie pentru mandatul deţinut doar de o lună şi jumătate i-a înfuriat pe opozanţi.
„Într-o perioadă în care unul din cinci oficiali foloseşte banca de alimente şi 35% au sărit peste mese pentru că nu au mâncare, este grotesc că Liz Truss poate pleca cu ceea ce este de fapt un bonus de 115.000 de lire sterline”, a acuzat liderul sindical Mark Serwotka.
Liderii opoziţiei, Keir Starmer de la Labour, şi Ed Davey de la Lib-Dem, i-au cerut premierului în funcţie să renunţe la sumă. „Ar trebui să refuze. Cred că este lucrul corect de făcut. A petrecut 45 de zile în funcţie, nu prea are dreptul la asta”, a declarat Starmer pentru Good Morning Britain la ITV.
Nici pentru liderul Lib-Dem Truss nu crede că merită renta: „Majoritatea oamenilor trebuie să muncească cel puţin 35 de ani pentru a obţine o pensie de stat completă. Cred că munca 45 de zile nu trebuie să-ţi ofere o pensie care este de câteva ori cât primesc oamenii obişnuiţi după o viaţă întreagă de muncă”, a declarat Davey pentru postul LBC.
Renta pentru foştii premieri britanici a fost stabilită în 1991, în urma demisiei lui Margaret Thatcher. Cifra nu este lipsită de constrângeri, ci se încadrează în „indemnizaţia pentru costurile îndatoririlor publice”.
Cheltuielile sunt controlate astfel încât să nu poată fi folosite în scopuri private sau parlamentare, întrucât unii foşti premieri – precum Theresa May şi Boris Johnson – au rămas în Parlament după ce au părăsit conducerea guvernului.