Locuitorii din Tokyo au intrat în panică în momentul în care au simţit că nu era un seism obişnuit
Locuitorii oraşului Tokyo au intrat în panică, vineri, în momentul în care şi-au dat seama că seismul care tocmai începuse nu era unul obişnuit, ci unul mult mai puternic, circulaţia în capitala Japoniei fiind paralizată, informează AFP.
La ora locală 14.46, pământul a început să se mişte în cartierul de lux Ginza, situat în centrul capitalei nipone. Iniţial, oamenii nu au intrat în panică, fiind obişnuiţi cu seismele frecvente. Când au simţit că este un cutremur foarte puternic, au început să ţipe şi să iasă din clădiri.
Ascensoarele s-au oprit automat din cauza seismului, iar liniile de telecomunicaţii erau suprasolicitate în primele ore după seism.
"Eram la birou, la etajul zece. Zidurile au început să se mişte, la fel şi mobilierul. Nu a mai fost niciodată aşa, mi-a fost teamă!", declară Saki Horikane.
Sirenele poliţiei, pompierilor şi ambulanţelor s-au auzit multe ore după seism, iar transportul în comun a fost practic paralizat în regiunea Tokyo, o metropolă cu 35 de milioane de locuitori.
Televiziunea publică a îndemnat cetăţenii să rămână în locuri sigure şi să nu încerce să revină acasă cu orice preţ.
"Se lasă seara. Dacă locuiţi în zone îndepărtate şi vreţi să mergeţi spre case riscaţi să fiţi victime ale accidentelor", au avertizat autorităţile, prin intermediul televiziunii publice.
Imense ambuteiaje s-au format în Tokyo după închiderea autostrăzilor de centură.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
-
astăzi, 14:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. UE propune un acord pentru resursele Ucrainei / Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina