Locuitorii din Transnistria mizează pe viitorul lor în Rusia şi nu în Uniunea Europeană - presă

Cei 350.000 de locuitori ai Transnistriei, fieful privat al unui om de afaceri rus, vor să se integreze în Rusia, în pofida unui val de eurooptimism de cealaltă parte a Nistrului, în R.Moldova, o viziune dată de zeci de ani de represiune, comentează publicaţia electronică EUObserver.

Urmărește
5 afișări

De când s-a despărţit de Republica Moldova, la începutul anilor '90, Transnistria are ca politică oficială dorinţa de a fi recunoscută ca ţară independentă, pentru a deveni, ulterior, parte a Rusiei. Revoluţia din aprilie, la Chişină, prin care Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) a preluat puterea de la Partidul Comuniştilor (PCRM), a amplificat proiectele moldovene de integrare europeană şi optimismul tinerilor, jurnaliştilor şi întreprinzătorilor faţă de viitorul ţării.

Dar schimbările de la Chişinău au avut un impact redus asupra Transnistriei, atât oamenii obişnuiţi, cât şi politicienii mizând pe Rusia pentru un trai mai bun. Opţiunea rusă este adânc înrădăcinată în sufletele şi minţile oamenilor, a declarat duminică, la Tiraspol, Serghei Şirokov, un fost oficial în cadrul "Ministerului transnistrean de Externe", care conduce, în prezent, un ONG. "Memoria istorică are cumva un impact asupra felului cum se dezvoltă regiunea", a continuat el.

"Transinistria a fost întotdeauna sub conducerea Rusiei, iar o astfel de istorie importantă are un impact asupra situaţiei de astăzi", a adăugat Şirokov. "Panoplia" simbolurilor din perioada sovietică în Tiraspol, inclusiv o statuie a lui Lenin, nu sunt percepute ca semne ale oprimării ruse, a subliniat el. "Eu sunt un fiu al Uniunii Sovietice. Chiar dacă aceasta nu a fost democratică, eu îi respect simbolurile. Nu sunt simboluri ale stalinismului, sunt simboluri ale unei ţări care a existat înainte şi după Stalin, aceste simboluri reprezintă viaţa părinţilor şi bunicilor mei", a continuat Şirokov.

Lideul transnistrean, Igor Smirnov, un locotenent sovietic devenit director de fabrică, a sosit la Tiraspol în 1987, câşiva ani mai târziu implicând regiunea într-un război şi separarea de R.Moldova, de asemenea o fostă republică sovietică. Născut în Siberia, lui Smirnov, în vârstă de 70 de ani, îi place să înoate dimineaţa, să vâneze şi să conducă cu viteză. Compania sa, Sheriff, controlează aproape întreaga activitate economică a Transnistriei, inclusiv supermarketurile, televiziunea, Internetul şi clubul local de fotbal.

Transnistrenii "au devenit zombi. Tot ce îşi doresc este să muncească pentru Sheriff. Nici măcar nu vor să ştie ce se întâmplă în R.Moldova", a declarat Victoria Boian, din cadrul unui ONG. Gregori Volovei, un jurnalist din Tighina (Bender), a subliniat influenţa maşinii de propagandă contra UE. "Presa oficială înfăţişează Transnistria drept un fel de fortăreaţă de protecţie pentru Rusia şi chiar pentru R.Moldova, pentru a nu fi cucerită de România. Când se gândsc la Occident, oamenii se gândesc la România şi la teritoriile UE în expansiune, unde să îşi pună SUA rachetele", a subliniat acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici