Prima pagină » Știri externe » Londra aprecia în 2009 că Ashton nu este potrivită ca şef al diplomaţiei europene – presă

Londra aprecia în 2009 că Ashton nu este potrivită ca şef al diplomaţiei europene – presă

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a suferit o nouă umilire, după postarea, printr-o eroare, a unei note a Ministerului britanic de Externe, în care se afirmă că baroana Ashton nu se ridică la nivelul cerinţelor acestui post, relatează Daily Express în ediţia electronică.
20 iun. 2011, 16:45, Știri externe

În notă se arată că unii lideri din cadrul Foreign Office credeau că laburistei britanice îi lipsesc autoritatea şi experienţa necesare pentru a deţine poziţia de Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate.

Scrisă în 2009, în timpul procesului de selecţie pentru această funcţie, nota a fost postată din eroare pe site-ul ministerului. Aceasta face parte dintr-un document privind Serviciul European pentru Acţiune Externă (SEAE), dat publicităţii în baza unei cereri de liber acces la informaţii. O secţiune despre recomandările lui Ashton trebuia să nu fie publicată, dar a putut fi citită prin copiere în format electronic.

„Supoziţia este că un fost ministru de externe trebuie să fie candidat pentru a avea suficientă autoritate. Am putea lua în considerare un fost premier sau şef de stat”, se arată într-o secţiune cenzurată. Într-o scrisoare care însoteşte nota, Ministerul britanic de Externe afirmă că a cenzurat unele părţi din aceasta, pentru că „ar putea prejudicia relaţiile între Marea Britanie şi alte state membre UE”.

„Înaltul Reprezentant (UE pentru Politică Externă) a fost ales de cei 27 de şefi de Guvern ai (ţărilor) Uniunii Europene. Ea a fost opţiunea unanimă a tuturor liderilor UE”, a declarat un purtător de cuvânt al baroanei Ashton.