Londra, criticată pentru acordarea de permise suplimentare muncitorilor necalificaţi români

Miniştrii britanici au fost criticaţi pentru acceptarea a 5.000 de muncitori necalificaţi suplimentari din România şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie, în pofida crizei economice, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Londra, criticată pentru acordarea de permise suplimentare muncitorilor necalificaţi români

Londra, criticată pentru acordarea de permise suplimentare muncitorilor necalificaţi români (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Aceasta va duce la o creştere a numărului de muncitori străini care se află în Marea Britanie în baza unui plan privind munca sezonieră (Seasonal Agricultural Working Scheme).

Pe de altă parte, noi informaţii arată că miniştrii nu au apreciat corect numărul muncitorilor străini din Marea Britanie deoarece nu i-au inclus şi pe cei aflaţi temporar în această ţară, pentru locuri de muncă în agricultură.

Potrivit Bibliotecii Camerei Comunelor, care realizează cercetări pentru parlamentari, aceşti muncitori ar fi în număr de 170.000. Cifra adevărată poate fi însă şi mai mare, deoarece imigranţii care trăiesc în "locuinţe comune" au fost de asemenea excluşi din numărătoare. Experţii au precizat că nu pot aprecia câţi muncitori străini ar putea intra în această categorie.

Numărul muncitorilor străini din Marea Britanie este de 3.852.000, ceea ce reprezintă 13 la sută din forţa de muncă totală, potrivit studiului realizat de bibliotecă pentru parlamentarul conservator James Clappison.

"Guvernul trebuie să controleze această cifră. Imigraţia poate fi un beneficiu real pentru această ţară, dar doar dacă este controlată în mod adecvat, ceea ce nu este cazul în acest moment", a declarat ministrul de Interne din cadrul Guvernului din umbră.

Aceasta este ultima dintr-o serie de corecturi aduse numărului de muncitori străini. Miniştrii au fost acuzaţi că încearcă să reducă în mod deliberat adevărata cifră.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici