Londra extinde la Somalia suspendarea transporturilor aeriene de mărfuri
Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a anunţat luni extinderea la Somalia a suspendării transporturilor aeriene de mărfuri, deja în vigoare în cazul celor din Yemen, evocând "contacte posibile între al-Qaida din Yemen şi organizaţii teroriste din Somalia".
Londra extinde la Somalia suspendarea transporturilor aeriene de mărfuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Începând de la miezul nopţii, vom extinde suspendarea transporturilor aeriene de mărfuri neînsoţite (spre Marea Britanie) nu numai la legăturile provenind din Yemen, ci şi la cele care vin din Somalia", a declarat May, în faţa Camerei Comunelor.
Decizia este "bazată pe contacte posibile între al-Qaida din Yemen şi organizaţii teroriste din Somalia, precum şi pe temeri privind securitatea la aeroportul din Mogadiscio", a explicat ea.
Două colete-capcană, expediate din Yemen şi adresate unor lăcaşuri de cult evreieşti din Chicago, Statele Unite, au fost interceptate vineri pe aeroporturile din Dubai şi din East Midlands, în centrul Angliei. Cele două colete conţineau dispozitive explozive disimulate în cartuşe de imprimantă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Ciolacu, despre candidatura lui Antonescu: Decizia e luată. PSD trebuie să facă congres
-
Transelectrica a finalizat prima etapă majoră de digitalizare a reţelei electrice naţionale
-
China îşi extinde influenţa în Marea Caraibilor şi strânge legăturile cu un fost aliat al Taiwanului
Coletul interceptat în Dubai, transportat la bordul unui avion de pasageri al companiei Qatar Airways, conţinea 300 de grame de explozibil, iar celălalt, interceptat în Marea Britanie, după ce a tranzitat Germania, conţinea 400 de grame, a afirmat o sursă guvernamentală germană.
Potrivit ministrului de Interne, cartuşele de imprimantă de peste 500 de grame vor fi de asemenea interzise în bagajele însoţite din avioanele care părăsesc Marea Britanie, precum şi în avioanele de transport de mărfuri, cu excepţia cazului când sunt expediate de o persoană care a primit aprobarea Ministerului de Transporturi.
"Dacă dispozitivul ar fi explodat, ar fi reuşit să provoace prăbuşirea avionului", a declarat May.
"Dispozitivele erau probabil menite să explodeze în aer, pentru a distruge avionul cargo care le transporta (...). Analiza noastră a dispozitivului exploziv găsit aici a stabilit că acesta era activ: acest lucru înseamnă că nu doar conţinea material exploziv, dar ar fi putut să şi explodeze", a continuat ea.
Ministrul britanic a precizat că nu dispune de nici o informaţie care să sugereze că un alt atentat similar ar fi "iminent".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO