Londra îşi va retrage cel puţin 500 de militari din Afganistan până în 2012 – presă
Armata britanică numără în prezent circa 9.500 de militari mobilizaţi în Afganistan în cadrul forţei NATO, respectiv cel mai important contingent după cel din Statele Unite. Cameron a reiterat în mai multe rânduri că retragerea trupelor britanice staţionate în această ţară ar putea avea loc în 2015.
Potrivit Sunday Times, şeful Guvernului urmează să anunţe miercuri plecarea a circa 800 de militari. Sunday Telegraph anunţă numărul de 500 de militari, precizând că plecarea lor este prevăzută pentru vara lui 2012.
Contactat de AFP, Ministerul britanic al Apărării a refuzat să confirme aceste informaţii, precizând totuşi că „este logic ca militarii să se întoarcă acasă mai devreme decât era prevăzut atunci când progresele o permit”.
Această retragere, în cazul în care va fi confirmată, se va adăuga plecării anunţate în mai de către Cameron, şi prevăzută până în februarie 2012, a 400 de militari staţionaţi în Afganistan. Două sute dintre ei s-au întors deja.
La sfârşitul lui iunie, preşedintele american Barack Obama a anunţat retragerea până în vara lui 2012 a o treime din forţele americane staţionate în Afganistan, respectiv 33.000 de persoane, decizie care a fost justificată prin înfrângerile suferite de Al-Qainda la zece ani de la invadarea ţării după 11 septembrie.
Aliaţii angajaţi alături de Washington în Afghanistan şi-au afişat acordul faţă de această decizie.
Franţa, care are circa 4.000 de militari în această ţară, a anunţat că „mai multe sute” de soldaţi vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul lui 2011.
NATO a aprobat la sfârşitul lui 2010 principiul unui transfer de responsabilităţi în materie de securitate către forţele afgane în 2014. Dar capacitatea lor de a prelua controlul rămâne problematică, Guvernul afgan fiind criticat pentru slăbiciunea sa şi pentru corupţie.