- Home
- Externe
-
LONDRA, (13.01.2014, 14:03)
- Luminiţa Bogdan
Londra respinge o cerere de anchetă la CPI pentru crime de război în Irak
Ministerul britanic al Apărării a apreciat duminică drept "inutilă" cererea de anchetă depusă la Curtea Penală Internaţională în legătură cu posibile crime de război comise de soldaţii britanici în Irak între 2003 şi 2008.

Londra respinge o cerere de anchetă la CPI pentru crime de război în Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un cabinet britanic de avocatură şi o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Berlin au anunţat vineri că au depus o cerere comună la CPI. Ei au cerut "deschiderea unei anchete împotriva militarilor britanici de rang înalt, precum şi a responsabililor civili şi în special a fostului ministru al apărării Geoffrey Hoon şi a secretarului de stat Adam Ingram, pentru tortură şi rele tratamente aplicate prizonierilor din Irak între 2003 şi 2008".
Londra a respins duminică acuzaţiile şi a apreciat drept "inutilă" procedura lansată la CPI. "Aceste probleme fie sunt în curs de investigare sau au fost deja soluţionate pe diverse căi, inclusiv prin anchete publice independente, tribunale britanice şi europene şi Parlament", a reacţionat Ministerul Apărării într-un comunicat.
"Acţiuni suplimentare la CPI sunt inutile când aceste probleme şi acuzaţii sunt deja cunoscute de guvernul britanic, iar tribunalele au dat deja un verdict", a apreciat Ministerul britanic al Apărării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
De asemenea, ministerul a respins "sugestia potrivit căreia forţele armate britanice, care acţionează în conformitate cu legile naţionale şi internaţionale, să fi torturat deţinuţi. Dar, bineînţeles, guvernul britanic regretă cazurile în care au avut loc abuzuri. În cazurile în care acuzaţiile au fost justificate, am despăgubit victimele şi familiile lor", a asigurat ministerul.
Peste 400 de prizonieri irakieni au contactat în ultimii ani cabinetul de avocatură Public Interest Lawyers (PIL), care a lansat proceduri la CPI pentru a denunţa "torturi şi umiliri din partea soldaţilor britanici".
O primă tentativă de plângere la CPI în acest dosar a fost un eşec în 2006, când Curtea a apeciat că numărul cazurilor şi al victimelor este insuficient pentru a justifica acţiunea, potrivit PIL.
De la înfiinţarea CPI, în 2002, la Haga, niciuna dintre cele 8.000 de plângeri sau "comunicări" primite de biroul procurorului nu s-a finalizat.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului