Londra va repatria 500 de militari din Afganistan până la sfârşitul lui 2012

Publicat: 06 07. 2011, 16:24
Actualizat: 06 07. 2012, 05:30

„Luna trecută, preşedintele american, Barack Obama, a anunţat că Statele Unite vor retrage 10.000 de militari până la sfârşitul anului” şi un total de „aproximativ 33.000 până în vara viitoare”, a declarat Cameron, în faţa Camerelor Comunelor.

„În ceea ce ne priveşte (…), până la sfârşitul lui 2012, Marea Britanie îşi va putea reduce trupele cu 500 de soldaţi, de la 9.500 la 9.000”, a adăugat el.

„Această hotărâre este bună atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru afgani”, a apreciat el.

NATO a aprobat la sfârşitul lui 2010 principiul unui transfer al responsabilităţii în materie de securitate către forţele afgane, în 2014. Totuşi, capacitatea lor de a prelua comanda forţelor internaţionale rămâne problematică, iar Guvernul afgan este criticat pentru slăbiciunea sa şi pentru corupţie.

Preşedintele Barack Obama şi-a justificat hotărârea de reducere a trupelor americane în Afganistan prin loviturile aplicate talibanilor şi reţelei teroriste Al-Qaida, la zece ani de la invadarea acestei ţări, în urma atacurilor de la 11 septembrie.

Aliaţii angajaţi alături de Washington în Afganistan şi-au exprimat acordul faţă de această hotărâre. Franţa, care are aproximativ 4.000 de soldaţi staţionaţi în această ţară, a anunţat retragerea a „câteva sute” de soldaţi, până la sfârşitul lui 2011.