Prima pagină » Știri externe » Londra vrea să repatrieze turiştii britanici de la Sharm el-Sheikh

Londra vrea să repatrieze turiştii britanici de la Sharm el-Sheikh

Marea Britanie cooperează cu autorităţile egiptene la implementarea unor măsuri "de urgenţă" în vederea repatrierii turiştilor britanici aflaţi în prezent la Sharm el-Sheikh, a anunţat joi ministrul britanic de Externe Philip Hammond, relatează AFP în pagina electronică.
Londra vrea să repatrieze turiştii britanici de la Sharm el-Sheikh

Londra a suspendat miercuri seara, ca măsură de precauţie, zborurile între Sharm el-Sheikh şi Marea Britanie, în urma prăbuşirii unui avion rusesc şi morţii celor 224 de persoane care se aflau la bord, sâmbătă, în deşertul Sinai, anunţând că dispune de „noi informaţii” care acreditează teza potrivit căreia o bombă se află la originea dramei.

„Cooperăm cu firmele aeriene şi autorităţile egiptene pentru a implementa măsuri de urgenţă pe termen scurt care ne vor permite să aducem în siguranţă turiştii britanici”, a declarat Hammond pentru Sky News.

„Sperăm ca ele să fie implementate până (vineri), astfel încât persoanele ale căror zboruri erau prevăzute ieri (miercuri) sau astăzi (joi) să poată pleca mâine (vineri)”, a adăugat el, precizând că acest dispozitiv de urgenţă „va rămâne în vigoare” pe o perioadă de o săptămână, până la zece zile.

Şeful diplomaţiei britanice a mai anunţat că se studiază măsuri în vederea reluării zborurilor între Sharm el-Sheikh şi Marea Britanie, însă nu a precizat când vor fi implementate.

„Nu pot să spun dacă e vorba de zile, săptămâni sau luni”, a declarat el. „Sperăm să fie posibil, înainte de aglomeraţia de Crăciun şi de Anul Nou, să considerăm (staţiunea egipteană de la Marea Roşie) Sharm el-Shiekh sigură”, a adăugat Hammond.

După cinci zile de la catastrofa aeriană, cea mai gravă cu care s-a confruntat Rusia vreodată, cauzele prăbuşirii Airbusului A321 al companiei charter ruseşti Metrojet, la puţin după decolarea aeronavei din staţiunea balneară Sharm el-Sheikh, nu au fost stabilite în mod oficial.

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a reafirmat miercuri că se află la originea dramei.

O reuniune de urgenţă urma să fie prezidată, la prânz, de către premierul David Cameron, care-l primeşte pe preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi joi după-amiaza la Downing Street.