- Home
- Externe
-
LOS ANGELES, (22.10.2012, 13:53)
- Valentin Vidu - Mediafax ,
Los Angeles Times îl susţine pe Barack Obama pentru un al doilea mandat
Los Angeles Times, unul dintre principalele cotidiene americane, şi-a exprimat luni susţinerea faţă de preşedintele american în exerciţiu Barack Obama în vederea obţinerii unui al doilea mandat la Casa Albă, apreciind că ţara a profitat de stabilitate de când se află el în funcţie.
![Imaginea articolului Los Angeles Times îl susţine pe Barack Obama pentru un al doilea mandat](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/10249290/1/barack-obama-200.jpg?width=560)
Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Naţiunea a fost bine servită de modul stabil de conducere pe care l-a impus preşedintele Obama. El merită un al doilea mandat", apreciază jurnalul într-un editorial.
În contexul în care opozanţii săi l-au acuzat că este socialist şi musulman, "el s-a dovedit a fi un adult, mai puţin ideologic decât pragmatic, mai prudent decât arogant", continuă LA Times.
În opinia cotidianului, în cazul în care va fi ales adversarul său republican, Mitt Romney va exacerba efectele crizei economice în ţară "cheltuind în mod extravagant cu Apărarea, în contextul în care ultimul dintre războaiele perioadei Bush (în Irak şi în Afganistan) se termină".
"Soluţia de schimbare oferită de către Romney neglijează infrastructura ţării şi resursele umane, în profitul unei noi reduceri a impozitelor şi unui buget al Apărării chiar mai important decât cere Pentagonul", mai apreciază cotidianul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10249290&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe