Luare de ostatici într-un centru comercial din Berlin. Autorul a fost reţinut, iar ostaticii au fost eliberaţi

  • Individul care a luat ostatici angajaţi ai unei filiale bancare din Berlin a fost imobilizat şi reţinut, anunţă Poliţia germană.
  • Ostaticii au fost eliberaţi.
  • Sute de agenţi de poliţie au fost mobilizaţi la faţa locului
Urmărește
2016 afișări
Imaginea articolului Luare de ostatici într-un centru comercial din Berlin. Autorul a fost reţinut, iar ostaticii au fost eliberaţi

FOTO: Profimedia

UPDATE Individul care a luat ostatici angajaţi ai unei filiale bancare din Berlin a fost imobilizat şi reţinut, anunţă Poliţia germană.

"Poliţia era în contact cu suspectul, forţele de intervenţie tocmai l-au reţinut. Individul ameninţa două femei şi un bărbat într-o filială Postbank", a comunicat Poliţia din Berlin.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate, autorul luării de ostatici a fost imobilizat de agenţi ai forţelor de intervenţie şi a fost reţinut.

Cei trei ostatici au fost eliberaţi.

Autorităţile încearcă să afle motivele luării de ostatici din Centrul comercial Forum Köpenick, situat în Berlin.

Luare de ostatici într-un centru comercial din Berlin

Un individ a luat ostatice mai multe persoane într-un centru comercial din oraşul Berlin, afirmă surse citate de presa germană, precizând că la locul incidentului au fost mobilizaţi sute de agenţi de poliţie.

Incidentul de securitate a fost semnalat în Centrul comercial Forum Köpenick din capitala Germaniei. Potrivit unor surse citate de publicaţia Bild, un individ a luat ostatici trei angajaţi ai unei filiale a companiei bancare Postbank.

Poliţia din Berlin a conformat incidentul. "La faţa locului au fost trimişi 200 de agenţi de poliţie. Este vorba de o situaţie periculoasă pentru trei angajaţi ai unei filiale Postbank. Au fost mobilizaţi şi agenţi ai forţelor speciale de intervenţie", a comunicat Poliţia din Berlin, prin Twitter.

Autorităţile încearcă să negocieze cu autorul luării de ostatici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici