Prima pagină » Știri externe » Luarea de ostatici într-o bancă japoneză s-a încheiat cu arestarea infractorului

Luarea de ostatici într-o bancă japoneză s-a încheiat cu arestarea infractorului

O luare de ostatici de peste 12 ore într-o bancă japoneză s-a încheiat vineri dimineaţa cu arestarea autorului acesteia, care cerea demisia premierului, au anunţat poliţia şi presa.
Luarea de ostatici într-o bancă japoneză s-a încheiat cu arestarea infractorului

Poliţia a anunţat că a arestat un bărbat în vârstă de 32 de ani, Koji Nagakubo, care a luat ostatice cinci persoane, sub ameninţarea unui cuţit, joi după-amiază, într-o agenţie bancară din oraşul Toyokawa, în prefectura Aichi (centru).

Forţele de ordine au declanşat o operaţiune specială care s-a încheiat cu arestarea infractorului şi eliberarea celor patru persoane pe care le mai reţinea.

Koji Nagakubo a eliberat un ostatic joi seara.

Alt ostatic a fost uşor rănit, a anunţat presa japoneză.

Nagakubo a cerut demisia premierului şi Guvernului, potrivit presei.

Premierul japonez Yoshihiko Noda a decis săptămâna trecută să dizolve Camera inferioară a Parlamentului şi să provoace alegeri legislative anticipate, programate la 16 decembrie, care urmează să antreneze o schimbare a Guvernului, potrivit unor sondaje.