Inspectoratul Şcolar Alba nu vrea întreruperea şcolii în preziua referendumului
Inspectorul şcolar general adjunctElena Ignat a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că ISJ Alba va analiza în zilele următoare, împreună cu directorii instituţiilor şcolare din judeţ, organizarea secţiilor de votare din şcoli. Ignat a spus că în principiu ISJ nu vrea să întrerupă activitatea şcolilor decât în cazul în care cursurile elevilor vor afecta amenajarea secţiilor de vot pentru referendum.
Potrivit sursei citate, până acum mulţi dintre directorii de şcoli au anunţat că au luat măsuri pentru ca orele de curs să nu afecteze perioada necesară amenajării secţiei de votare şi sigilării acesteia. Inspectorul şcolar adjunct a spus, totodată, că ISJ Alba va lua decizia întreruperii cursurilor în data de 18 mai, în preziua referendumului pentru demiterea preşedintelui, doar dacă va primi în aceste zile multe solicitări din partea directorilor de şcoli în acest sens. Orele pierdute în această perioadă vor fi apoi recuperate.
Ministrul Educaţiei şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a anunţat că nu va emite un ordin privind întreruperea cursurilor în preziua referendumului, urmând ca această decizie să rămână la latitudinea fiecărui inspectorat şcolar judeţean.