Documentul poliţiei, semnat de Gabor Toth, confirmă că autorizaţia pentru organizarea paradei a fost refuzată, pentru că ar obstrucţiona traficul rutier în centrul capitalei.
Poliţia a propus ca, în loc să fie un marş, evenimentul să aibă loc într-o singură locaţie.
Cincisprezece organizaţii ale homosexualilor au semnat un protest împotriva deciziei şefului poliţiei, subliniind că parada gay ar urma să parcurgă acelaşi traseu ca şi anii trecuţi.
Eurodeputatul ungar Katalin Levai, fost ministru pentru Oportunităţi Egale, a declarat joi că interdicţia este inacceptabilă pentru că unui grup minoritar nu i se poate retrage dreptul de a se prezenta publicului.
Adjunctul şefului poliţiei, Zsolt Bodnar, a precizat că discuţiile pentru organizarea marşului au început de câteva săptămâni, dar nu s-a ajuns la niciun acord.