„Suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Prima soluţie este diplomaţia, dialogul, pacea”, a declarat Arreaza după o întâlnire cu omologul său rus, Serghei Lavrov. El a adăugat că dacă Washingtonul „optează pentru calea militară, avem forţe armate, un popor, o Gardă Naţională care vor fi capabile nu doar să reziste şi să lupte, ci să şi câştige”.
Declaraţiile ministrului vin la o săptămână după o încercare eşuată a liderului opoziţiei, Juan Guaido, de a obţine sprijinul Armatei în încercarea de a-l îndepărta de la putere pe preşedintele Nicolas Maduro. Ministrul Apărării a declarat atunci că Guaido a plănuit o lovitură de stat.
Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a declarat recent că „o acţiune militară americană este posibilă” în Venezuela. „Dacă acest lucru este necesar, atunci Statele Unite îl vor face”, a spus Pompeo, referindu-se la o posibilă intervenţie militară. „Am prefera o tranziţie paşnică în Venezuela, ca preşedintele Maduro să demisioneze şi să se organizeze noi alegeri”, a mai adăugat el. Secretarul de stat a explicat, însă, că o eventuală decizie de a interveni militar în Venezuela îi aparţine exclusiv preşedintelui Donald Trump.