Presupusul autor al atacului cu camionul de la Stockholm era simpatizant al Stat Islamic
„Suspectul şi-a manifestat simpatia pentru organizaţii extremiste, printre care şi Stat Islamic”, a declarat Jonas Hysing, care a precizat că în urma atacului au decedat doi suedezi, un cetăţean britanic şi un altul din Belgia.
În urma interogatoriului s-a dovedit că individul era un susţinător al grupării Stat Islamic.
”Bombardamentele din Siria trebuie să se oprească”, a declarat Akilov.
El a afirmat de asemenea că ”a lovit cu camionul necredincioşii” din Stockholm.
Atacul cu camionul a fost întreprins într-un mod asemănător altor acţiuni revendicate de Stat Islamic, comise la Nisa, Berlin sau Londra, însă până acum reţeaua teroristă nu a revendicat şi atentatul de la Stockholm.
Presa locală l-a identificat pe suspect drept Rakhmat Akilov, însă poliţia a refuzat să confirme identitatea presupusului autor.
Presupusul atacator este un cetăţean din uzbekistan în vârstă de 39 de ani, ce a fost arestat la câteva ore după atentat. El era căutat de autorităţi pentru a fi deportat după ce solicitarea sa de azil fusese respinsă în vara lui 2016.
Un total de şapte persoane au fost reţinute de autorităţi în urma atacului terorist, poliţia indicând că au fost efectuate aproximativ 500 de audieri.