Gandul
Vehiculul a plonjat în gol 15 metri, după care s-a prăbuşit într-o zonă nefolosită a grădinii zoologice, provocând moartea celor şapte persoane aflate la bord, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraş.
„Au murit şapte persoane: patru adulţi şi trei copii”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Camioneta a trecut pe sub bariera de securitate a autostrăzii, după care s-a răsturnat”, a explicat el.
Vehiculul a căzut într-o zonă în care nu se aflau niciun animal şi nicio persoană, a adăugat purtătorul de cuvânt.