Luptători din 90 de ţări au încercat să treacă prin Turcia pentru a se alătura grupării Stat Islamic
„Turcia este singurul stat membru al Alianţei (Nord-Atlantice) care are graniţe comune cu Statul Islamic. Aceasta nu este o situaţie sustenabilă. Reprezintă un risc semnificativ pentru noi”, a precizat ministrul turc.
Cavusoglu a mai afirmat marţi că reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, din provincia Antalya, va fi o oportunitate de a discuta această problemă cu membrii Alianţei. Ameninţarea reprezentată de gruparea Stat Islamic pentru graniţele de sud ale Alianţei va fi un subiect major al reuniunii de două zile, a adăugat el.
„După ce aceştia intră în ţara noastră, este foarte dificil să controlezi graniţele. Trebuie să scăpăm regiunea de terorism. Pentru asta avem nevoie de politici clare”, a mai spus Cavusoglu, adăugând că Turcia a impus restricţii de circulaţie unui număr de 13.800 de presupuşi luptători.
El a salutat programul de instruire şi dotare a opoziţiei siriene moderate pe teritoriul Turciei, în cooperare cu Statele Unite, dar a apreciat că nu este suficient. „Pentru a eradica terorismul trebuie să ne ocupăm de rădăcinile terorismului”, a notat ministrul turc.
Miniştrii de Externe ai statelor NATO participă la o reuniune de două zile în Antalya, unde vor discuta de asemenea despre situaţia din Ucraina, precum şi detalii privind summitul Alianţei de la Varşovia, din 2016.