Incidentul s-a produs la o mină din regiunea Ashanti, potrivit BBC. Reprezentanţii armatei din Ghana susţin că aproximativ 60 de mineri au intrat cu forţa în mina administrată de compania AngloGold Ashanti.
Minerii ilegali i-au atacat pe militari, iar aceştia au ripostat, mai susţine armata.
Ulterior, în zonă au izbucnit mai multe proteste. Localnicii furioşi au incendiat mai multe autobuze şi echipamente ale companiei. Guvernul a cerut o anchetă urgentă şi a solicitat companiei miniere să acopere cheltuielile medicale ale răniţilor şi costurile de înmormântare.