Prima pagină » Știri externe » Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit în Haiti, în urma cutremurului de miercuri

Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit în Haiti, în urma cutremurului de miercuri

Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit miercuri în Port-au-Prince, în urma unui seism de magnitudine 6,1, nefiind înregistrate victime, potrivit jandarmeriei franceze şi unui medic francez.
Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit în Haiti, în urma cutremurului de miercuri
21 ian. 2010, 10:05, Știri externe

O casă cu trei etaje, care a rezistat în urma seismului de la 12 ianuarie, s-a prăbuşit complet la 40 de minute de la producerea cutremurului de miercuri, a precizat un jandarm.

Clădirea se află în apropierea ambasadei Franţei, situată în centrul oraşului Port-au-Prince, care a fost afectat săptămâna trecută de un seism de magnitudine 7, soldat cu cel puţin 75.000 de morţi.

Cele zece persoane, care locuiau în casă, dormeau pe stradă, la câţiva metri de imobil, în momentul în care s-a prăbuşit. „Casa era în stare bună, dar din moment ce existau fisuri, oamenii nu mai locuiau în ea„, a precizat un locuitor.

La Carrefour, o suburbie din apropiere de capitala haitiană, o doctoriţă din Franţa a văzut două case prăbuşindu-se, nefiind înregistrate victime.

„Am văzut două case, fără persoane înăuntru, prăbuşindu-se în faţa mea. Şi am văzut alţi nori de fum şi zgomote de prăbuşire, ceea ce înseamnă că există şi altele”, a declarat Patricia Hieu, care locuieşte în Haiti de 18 ani.