„În acest moment mă lupt ca Parlamentul European să se reunească la Strasbourg”, le-a spus Macron, marți, studenţilor din capitala lituaniană, Vilnius.
„Dacă acceptăm că Parlamentul European se adună doar la Bruxelles, suntem înşelaţi, pentru că peste 10 ani totul va avea loc la Bruxelles şi oamenii vor vorbi doar între ei la Bruxelles”, a adăugat el.
Macron s-a plâns într-o scrisoare adresată preşedintelui Parlamentului European săptămâna trecută de decizia de a organiza sesiuni doar la Bruxelles, ca urmare a pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.
În perioadele normale, parlamentarii se întrunesc la Strasbourg pentru o săptămână în fiecare lună şi în oraşul belgian Bruxelles pentru restulul timpului. Mutarea lunară costă blocul 114 milioane de euro pe an, spun auditorii UE.
Criticii au solicitat de multă vreme eliminarea acordului, dar acesta a rămas în vigoare, deoarece Franţa şi-ar folosi dreptul de veto în cazul unei încercări de a aduce modificări la tratatul UE.
Franţa spune că Strasbourgul, care se află la graniţa cu Germania, este un simbol al reconcilierii europene postbelice şi că instituţiile europene nu ar trebui centralizate într-un singur oraş.