"Rusia nu este duşmanul nostru", a spus Bush, subliniind că sunt puse bazele unei noi relaţii cu Rusia, care "nu are ca scop anihilarea reciprocă".
Preşedintele SUA a mai spus că instituţiile europene trebuie să fie deschise Rusiei.
Liderul american a menţionat că Vladimir Putin se va alătura summit-ului NATO. Bush a adăugat că şi el va merge apoi în Rusia.
Preşedintele american s-a referit pe larg în discursul său la necesitatea unei apărări antirachetă, apreciind că existenţa unui scut antirachetă în Europa este "urgentă".
George W. Bush a explicat că în anul 2006 Iranul a testat rachete balistice care puteau atinge ţinte din Israel şi Turcia. El a menţionat de asemenea că potrivit unor oficiali de la Teheran, Iranul lucrează pentru producerea unor rachete balistice cu o rază de acţiune de aproape 2.000 de kilometri (1.200 de mile), care le-ar oferi posibilitatea de a lovi inclusiv "ţinte aflate aici, în România".
Preşedintele american a citat date ale serviciilor de informaţii potrivit cărora, în condiţiile în care va avea în continuare sprijin extern, Iranul va putea testa rachete balistice intercontinentale care ar putea atinge ţinte din Statele Unite şi din întreaga Europă. De aceea, în opinia preşedintelui american, unica soluţie pentru apărare este desfăşurarea unui scut antirachetă.
În acest context, George W. Bush a lansat Rusiei o invitaţie de a se alătura eforturilor de creare a unui scut antirachetă, astfel încât să fie apărată Rusia, Europa şi SUA, faţă de o ameninţare care planează la adresa tuturor.
"Preşedintele Putin a menţionat posibilitatea de a utiliza facilităţile radar din Azerbaidjan. Credem că acestea ar putea fi incluse în cadrul unui sistem mai larg de monitorizare a ameninţărilor. Aceasta ar duce la un nivel de cooperare fără precedent între Rusia şi Alianţă", a apreciat Bush.
Preşedintele SUA a spus că în cadrul discuţiilor pe care le va avea cu Vladimir Putin va insista asupra faptului că scutul nu este menit să creeze un sistem de apărare faţă de Rusia.
"Ceea ce construim nu este menit să ne apere de Rusia. Războiul Rece s-a încheiat. Rusia nu este inamicul nostru", a spus Bush, care a adăugat că se pun bazele unei noi relaţii în materie de securitate cu Rusia.
Preşedintele american a spus însă că este la fel de importantă consolidarea Alianţei, care necesită în opinia sa o capacitate de apărare puternică la nivel european. Bush a apreciat că SUA consideră că dacă europenii vor investi în propria securitate atunci va exista mai multă putere atunci când vor fi desfăşurări comune.