Serviciul de presă al Biroului a anunţat, de asemenea, că în această grădină zoologică a familiei Bakiev se aflau inclusiv păsări pe cale de dispariţie.
Potrivit unor surse, casa, situată în regiunea Intimak, a fost percheziţionată în cadrul unor investigaţii penale, lansate împotriva rudelor apropiate şi aliaţilor lui Bakiev.
Doi pui de urs, un struţ african, doi pui de leopard alb, în vârstă de un an, un vultur auriu şi doi şoimi, dar şi patru păuni africani, raţe indiene, lebede albe şi negre din Austria au fost găsite în grădina zoologică a familiei.
Procurorii iau măsuri pentru evacuarea acestor animale şi păsări, în vederea salvării lor, potrivit surselor citate de agenţia rusă. În schimb, în Kîrgîzstan nu există grădini zoologice publice.
Preşedintele kîrgîz îndepărtat de la putere a părăsit ţara, în urma unor proteste violente, în perioada 6-8 aprilie, şi se află, în prezent, în Belarus.