„Încălzirea globală este reală. Este ameninţătoare”, a declarat Merkel în discursul înregistrat care va fi difuzat marţi seara. Creşterea temperaturilor la nivel mondial şi problemele generate de încălzirea globală sunt create de om, a adăugat Merkel.
„Deci trebuie să facem tot ce este posibil pentru a depăşi această provocare umană. Încă este posibil”, a transmis Merkel.
„La 65 de ani, am o vârstă la care personal nu voi mai experimenta toate consecinţele schimbărilor climatice care vor avea loc dacă politicienii nu acţionează”, a spus cancelarul.
„Copiii şi nepoţii noştri trebuie să trăiască cu consecinţele a ceea ce facem sau ne abţinem de la a face astăzi. De aceea, îmi folosesc toată forţa pentru a mă asigura că Germania îşi aduce contribuţia – ecologic, economic, social – la controlul asupra schimbărilor climatice”, a continuat aceasta.
Merkel a adresat un apel către poporul german să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă pentru a face faţă provocărilor care apar din cauza încălzirii globale.
„Pentru a face acest lucru, avem nevoie mai mult decât oricând de curajul de a gândi într-un mod nou, forţa de a părăsi căile familiare, disponibilitatea de a încerca lucruri noi şi determinarea de a acţiona mai rapid, convinşi că neobişnuitul poate reuşi – şi trebuie să reuşească dacă vrem ca generaţia de tineri de astăzi şi descendenţii lor să poată trăi bine pe acest Pământ”, a transmis Merkel.