Prima pagină » Știri externe » MAE: Cod portocaliu de caniculă în Franţa, începând de luni până la sfârşitul lui iunie

MAE: Cod portocaliu de caniculă în Franţa, începând de luni până la sfârşitul lui iunie

MA atenţionează românii care tranzitează sau vor să călătorească în Franţa că ţara se află, începând de luni, sub cod portocaliu de caniculă care va ţine până la finalul lunii iunie, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
MAE: Cod portocaliu de caniculă în Franţa, începând de luni până la sfârşitul lui iunie

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că serviciul local de meteorologie – Météo France, a anunţat un episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor Franţei începând de luni, 24 iunie 2019 şi până la sfârşitul lunii iunie 2019. Căldura se va accentua progresiv în cea mai mare parte a ţării cu maxime aşteptate în intervalul miercuri 26 iunie şi vineri 28 iunie 2019. Météo France a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru Paris, departamentele limitrofe ale capitalei (Seine-Saint-Denis, Hauts-de-Seine, Val-de-Marne), precum şi pentru departamentul Seine-et-Marne”, transmis reprezentanţii MAE, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet ale Météo France (http://www.meteofrance.com/previsions-meteo-france/bulletin-france) şi Ministerului francez al Sănătăţii
(https://solidarites-sante.gouv.fr/actualites/presse/communiques-de-presse/article/episode-exceptionnel-de-canicule).

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de circumscripţia consulară în care se află”, potrivit sursei citate.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.