MAE: Până în prezent nu avem informaţii despre români implicaţi în accidentul din Argentina
„Ambasada României la Buenos Aires este în legătură permanentă cu autorităţile locale. Până în prezent nu există informaţii despre implicarea vreunui cetăţean român în acest accident”, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.
Ministerul spune că, având în vedere amploarea incidentului, prioritatea principală a autorităţilor locale o reprezintă, la acest moment, acordarea de asistenţă medicală tuturor persoanelor rănite în urma accidentului.
„În măsura în care vom avea mai multe informaţii relevante, vom reveni cu amănunte”, menţionează MAE.
Bilanţul accidentului feroviar produs miercuri la o gară din centrul capitalei Argentinei a ajuns la 50 de morţi şi 675 de răniţi, multe dintre victime fiind extrase prin acoperişul vagoanelor transformate în mormane de fier în urma impactului, relatează AFP.
Acest accident este al treilea cel mai grav din Argentina, după cel de la Benavidez (periferia nordică a capitalei), soldat cu 236 de victime în 1970, şi cel produs în 1978 în provincia Santa Fe, soldat cu 55 de morţi.