- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (01.11.2011, 11:34)
- Adelina Dragomir ,
MAE: România s-a abţinut la votul legat de aderarea Palestinei la UNESCO
România a votat "abţinere" legat de aderarea "Palestinei" la UNESCO, în cadrul votului derulat luni la Paris, pentru că nu consideră că acum este un moment potrivit pentru demersul palestinian, prioritatea trebuind să fie reluarea negocierilor directe.
Urmărește
449 afișări
MAE: România s-a abţinut la votul legat de aderarea Palestinei la UNESCO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Precizarea a fost transmisă de MAE, marţi, după ce site-ul postului Radio Netherlands a relatat, luni, că România s-a pronunţat împotriva admiterii "Palestinei" în UNESCO, în cadrul votului derulat luni la Paris, în Conferinţa Generală a UNESCO.
"România a votat «abţinere» pentru că nu consideră că acum este un moment potrivit pentru demersul palestinian. Prioritatea în acest moment a celor două părţi şi a comunităţii internaţionale ar trebui să fie reluarea negocierilor directe. România consideră că o agenţie specializată din sistemul ONU, precum UNESCO, ar fi trebuit să amâne pronunţarea în această chestiune, în timp ce tema se află în analiza Consiliului de Securitate al ONU, care este unul dintre organele decizionale principale ale organizaţiei mondiale şi, totodată, principal responsabil în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale", menţionează MAE.
Ministerul de Externe precizează că România "rămâne ferm ataşată soluţiei a două state, respectiv un stat palestinian viabil, democratic şi independent, care să trăiască în pace şi securitate alături de statul israelian".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Începe cel mai mare pelerinaj din lume: 400 de milioane de hinduşi sunt aşteptaţi
-
Ucraina oferă ajutor pentru stingerea incendiilor devastatoare din Los Angeles
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
"O soluţie viabilă în Procesul de Pace trebuie să rezulte numai din negocieri între părţile direct implicate, cu sprijinul Cvartetului. Din acest motiv, România nu susţine şi nu va susţine iniţiativele unilaterale care pot să afecteze Procesul de Pace, indiferent din ce parte ar veni acestea", precizează MAE.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a aprobat, luni, o cerere palestiniană privind primirea ca membru cu drepturi depline al organizaţiei. Decizia a fost luată cu 107 voturi pentru, 52 de abţineri şi 14 voturi împotrivă, printre acestea numărându-se şi cele ale Statelor Unite şi Canadei.
Site-ul postului Radio Netherlands a transmis luni că România s-a pronunţat împotriva admiterii "Palestinei" în UNESCO, în cadrul votului derulat luni la Paris, în Conferinţa Generală a UNESCO. Sursa citată relata că România, Statele Unite, Germania, Canada, Cehia şi Lituania au votat împotriva admiterii "Palestinei" în cadrul UNESCO, în timp ce state precum Italia şi Marea Britanie s-au abţinut de la vot.
Aproape toate ţările arabe, africane şi latino-americane s-au pronunţat pentru aderare. Drept rezultat, Organizaţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a decis luni admiterea "Palestinei" ca membru cu drepturi depline al agenţiei ONU.
Casa Albă a comunicat că votul în favoarea admiterii "Palestinei" în cadrul UNESCO este "prematur" şi contraproductiv". "Votul în favoarea admiterii Autorităţii Palestiniene în cadrul UNESCO este prematur şi contraproductiv în contextul eforturilor comunităţii internaţionale pentru ajungerea la o pace completă, corectă şi durabilă în Orientul Mijlociu", a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei americane. La rândul său, Guvernul israelian consideră că admiterea "Palestinei" în cadrul UNESCO îndepărtează perspectivele ajungerii la un acord de pace.
Pe 7 octombrie, România votase împotriva recomandării de a atribui "Palestinei" statutul de stat cu drepturi depline al UNESCO, însă Consiliul Executiv al organizaţiei aprobase recomandarea cu o majoritate covârşitoare.
"România consideră că UNESCO nu ar trebui să se antepronunţe într-o chestiune care se află în prezent în analiza Consiliului de Securitate al ONU, care este unul dintre organele decizionale principale ale organizaţiei şi, totodată, responsabil principal în ceea ce priveşte menţinerea păcii şi securităţii internaţionale", preciza MAE pe 7 octombrie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe